Cele două goluri ale formație pregătite de Dan Alexa au fost marcate în minutele 88 și 90 de Alex Potecea, un jucător de 24 de ani venit în probe de la formația Metaloglobus București, din Liga a III-a.
Alex Potecea și-a mai încercat norocul la Rapid și în toamna anului 2013.
Prima repriză a fost dominată în mare parte de brașoveni, însă Miquel Robuste și Cătălin Țîră au ratat ocazii bune. Fundașul spaniol și-a trecut în cont o bară, iar portarul Drăghia s-a remarcat cu o intervenție prin care a scos un gol ca și făcut.
Repriza a doua a fost mai liniștită, cel puțin până la deschiderea scorului, doar Răzvan Trandu având două șuturi mai periculoase.
Rapid a evoluat în garnitura:
Virgil Drăghia – Ondra Kusnir, Emmanuel Mendy, Miquel Robuste, Nicolae Vasile (cpt.) – Cristian Raiciu , Răzvan Trandu – George Tudoran, Patrick NKoyi, Iulian Popa -Cătălin Țîră.
Au mai intrat: Fota, Botaș (portar de la FC Voluntari), George Ganea, Martin, Morar, Potecea, Jeslinek.
Rapid a mai jucat până acum două meciuri amicale, împotriva unor echipe de liga a treia. A pierdut cu Viitorul Domnești, 1-4, într-o partidă în care Dan Alexa a folosit doar juniori, și a învins-o cu 5-1 pe Muscelul Câmpulung.
Rapid urmează să plece miercuri, 3 februarie, în India. Jucătorii au fost însă la un pas să boicoteze cantonamentul din sudul Asiei, nemulțumiți de restanțele financiare. Conducerea a dezamorsat tensiunile și le-a virat, vineri, jucătorilor salariul pe o lună.
Giuleștenii vor participa la turneul Sait Nagjee Amarsee, acolo unde vor întâlni în grupă formațiile Dnipro (7 februarie), Watford U23 (9 februarie) și Atletico Paranaense U23 (13 februarie).