Într-o dimineaţă de iunie 1923. Doi strungari care lucrau în atelierul de sculărie de la Griviţa, împreună cu alţi ceferişti, s-au întâlnit într-un local din cartierul Griviţa şi au pus la cale înfiinţarea unui club de fotbal. Astfel că, la 25 iunie 1923, aceştia au înfiinţat Clubul sportiv C.F.R. Președinte de club a fost ales Teofil Copaci, maistru la Atelierele Grivița, iar căpitan de echipă, Grigore Grigoriu, strungar, dar jucător cu experiență, care mai activase și la Venus. Cu echipamente confecționate din pânză vișinie în casa lui Grigoriu și cu bocancii recondiționați de la Ateliere, noua echipă CFR susținea jocurile și antrenamentele pe terenul CAB. În perioada interbelică Rapid a fost printre echipele de top ale României câștigând de șase ori consecutiv cupa, dar și campionatul de război (nerecunoscut oficial de Federația Română de Fotbal) în anul 1942, competiție cunoscută ca fiind „Cupa Basarabiei”.