După două victorii consecutive cu același scor în deplasare, 1-0 cu Steaua și cu Gaz Metan Mediaș, Rapidul căuta prima victorie din retur pe teren propriu.
Giuleștenii au pornit ca din pușcă, Josl șutând din careu, în diagonală, pe lângă poartă (5). Peste numai cinci minute, Astafei a ratat și el o ocazie uriașă pentru oaspeți, reluând din careu, paralel cu poarta, pe lângă (10).
Cea mai controversată fază a partidei a avut loc cu două minute înainte de finalul primei reprize. Astafei a fost împins ușor cu umărul de portarul Buchta, ploieștenii au solicitat penalty, dar ”centralul” Hațegan a lăsat corect jocul să continue.
În repriza secundă, Săpunaru a deschis scorul, după ce a reluat cu capul, din câțiva metri, centrarea din corner a lui Josl, de pe partea dreaptă (60). Balonul a fost deviat ușor de Satli.
Peste doar patru minute, Teixeira a stabilit scorul final, după ce a înscris o bijuterie de gol. A marcat cu un șut din întoarcere, de la 20 de metri, lateral dreapta, bară-gol (64).
Scor final 1-1 și Rapid mai așteaptă prima victorie, pe teren propriu, din retur. În schimb, oaspeții rămân neînvinși în deplasare: 6 victorii, 4 remize!
–––––––––
min. 90+5: Fluier final
min. 90+2: Schimbare la Petrolul: Teixeira este înlocuit de Pastorini.
min. 86: Săpunaru șutează mult peste poartă, de la 35 de metri.
min. 82: Schimbare la Rapid: Benson este înlocuit de Ricardo Alves.
min. 81: Schimbare la Petrolul: Astafei este înlocuit de Peteleu.
min. 79: N`Koyi primește cartonaș galben.
min. 73: Schimbare la Rapid: Josl este înlocuit de Edu Oriol.
min. 64: GOL PETROLUL! TEIXEIRA egalează cu un șut din întoarcere de la 20 de metri, lateral dreapta.
min. 63: Schimbare la Petrolul: Vasilache este înlocuit de N`Koyi.
min. 60: GOL RAPID! Josl execută un corner de pe partea dreaptă și SĂPUNARU reia cu capul în poartă, din câțiva metri.
min. 58: Schimbare la Rapid: Pancu este înlocuit de Meulens.
min. 56: Șut anemic al lui Filip, din marginea careului, pe lângă poartă.
min. 46: A început repriza a doua.
min. 45: Pauză
min. 43: Astafei este împins de Josl în careu, dar ”centralul” Ovidiu Hațegan lasă, corect, jocul să continue, spre disperarea suporterilor Petrolului.
min. 35: Teixeira reia, de la distanță, în brațele lui Buchta.
min. 16: Pancu execută o lovitură liberă, de la 23 de metri, peste poartă.
min. 11: Benson trage, de la 20 de metri, peste poartă.
min. 10: Astafei, plecat de la limita ofsaidului, reia, paralel cu poarta, din partea dreaptă a careului.
min. 5: Josl șutează din careu, în diagonală, pe lângă poartă.
min. 1: A început partida.
UPDATE 20.30 / Înaintea partidei s-a ținut un moment de reculegere în memoria lui Nicolae Manea, fostul jucător al Rapidului, care a decedat la vârsta de 60 de ani.
UPDATE 20:02 / Daniel Niculae, suspendat pentru această partidă, nu va fi prezent pe stadion. Acesta va comenta partida la Digi Sport.
Echipele de start:
Rapid: Buchta – Săpunaru, Borda, Cmovs, J. Oriol – Garai, Gecov – Joao Coimbra, Pancu, Josl – Benson.
Rezerve: Drăghia, Sapina, Meulens, Al. Dan, E. Oriol, Ricardo Alves, Nicolae Vasile.
Petrolul: Pecanha – Alcenat, Geraldo, Ipsa, Fanchone – I. Filip, Satli – Vasilache, Kronaveter, Teixeira – Astafei
Rezerve: Bolboaşă, Peteleu, Al. Coman, L. Marinescu, Mareş, Nkoyi, Pastorini.
–––––––-
Rapid și Petrolul se întâlnesc într-un derby de tradiție, în etapa a 21-a a Ligii I.
Cu o echipă remaniată masiv în iarnă, Rapid a început excelent returul, reușind două victorii în deplasare, cu 1-0, cu Steaua și cu Gaz Metan, și se află la 3 puncte în spatele echipei de pe ultima poziție care asigură salvarea de la retrogradare.
De partea cealaltă, Petrolul ocupă locul 2, dar vine după o partidă de coșmar, 0-2, pe teren propriu, cu CSMS Iași.
În partidele directe, Rapid are 31 de victorii, 21 de partide s-au terminat la egalitate, iar 20 au fost câștigate de ploieșteni. Prahovenii n-au mai câștigat în Giulești, în Liga I, de 14 ani. În ultimele 8 meciuri directe, ”lupii” n-au marcat!
Partida Rapid – Petrolul va începe la ora 20:30 și va fi transmisă în direct de Digi Sport 1, Look TV și LIVETEXT pe sportnews.ro.