Din cauza chiriei mari, conducerea Rapidului a decis ca echipa vişinie să nu-şi mai dispute partidele pe terenul pe care a scris istorie. Anunţul a fost făcut azi printr-un comunicat de presă.

Rapid nu va mai juca pe stadionul din Giuleşti. „Primul vers din tradiţionalul imn al Rapidului, “suntem peste tot acasă”, tinde să îşi piardă sensul chiar acasă, acolo unde jucăm, cu unele excepţii, de când a fost construită arena din Giuleşti. Solicitările noastre adresate către Ministerul Transporturilor de a reglementa problemele legate de folosirea stadionului “Giuleşti-Valentin Stănescu” nu au primit niciun răspuns”, se spune într-un comunicat postat pe site-ul oficial al clubului.
Aceeasi sursa adauga: „Costurile exagerate ale chiriei, precum şi degradarea accentuată a stadionului ne determină să căutăm o altă arenă pentru disputarea partidelor considerate pe teren propriu. Regretăm că admirabilii noştri suporteri nu vor mai avea posibilitatea de a conduce echipa spre victorie pe stadionul pe care Rapid a scris istorie decenii de-a rândul”.

Ministerul Transportului a solicitat, prin vocea lui Vali Ionescu Caciureac, preşedintele CS Rapid, 5.000 de euro pentru fiecare meci ce se va juca pe stadionul „Giuleşti” din sezonul următor, bani pe care echipa nu şi-i permite. Acum, rapidiştii plătesc în jur de 1500 de euro pentru fiecare meci disputat acasă.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

De ce l-a "certat" Georgeta Orlovschi, mama lui Sebastian Stan, pe actor chiar pe covorul roșu, la Premiile Oscar 2025 „I-am spus că nu pot”
Unica.ro
De ce l-a "certat" Georgeta Orlovschi, mama lui Sebastian Stan, pe actor chiar pe covorul roșu, la Premiile Oscar 2025 „I-am spus că nu pot”
Elena Băsescu, de nerecunoscut după schimbările din ultimii ani! Fiica fostului președinte, Traian Băsescu, este schimbată complet la 44 de ani / FOTO
Viva.ro
Elena Băsescu, de nerecunoscut după schimbările din ultimii ani! Fiica fostului președinte, Traian Băsescu, este schimbată complet la 44 de ani / FOTO
WOW! Cum arată mama MISS a lui Elon Musk. Maye Musk are o poveste de viață ieșită din comun. Și-a crescut singură copiii, batjocorită de fostul soț, care era plin de bani
Libertateapentrufemei.ro
WOW! Cum arată mama MISS a lui Elon Musk. Maye Musk are o poveste de viață ieșită din comun. Și-a crescut singură copiii, batjocorită de fostul soț, care era plin de bani
Trump continuă să îl atace pe Zelenski: „America nu îl va mai suporta mult timp”
Adevarul.ro
Trump continuă să îl atace pe Zelenski: „America nu îl va mai suporta mult timp”
Premiile Oscar 2025: Cele mai HOT cupluri de vedete! Vezi galeria foto AICI
Elle.ro
Premiile Oscar 2025: Cele mai HOT cupluri de vedete! Vezi galeria foto AICI
Ies la iveală detalii tulburătoare despre moartea lui Gene Hackman și a soției sale. Au fost găsiți în camere separate, iar ușa de la intrare era deschisă. Ce au mai descoperit autoritățile în vila celor doi

Fraţii Tate s-au filmat cum au plecat "în secret" din România şi au râs în avion de Justiţie. "Tot ce facem este să câştigăm"
Observatornews.ro
Fraţii Tate s-au filmat cum au plecat "în secret" din România şi au râs în avion de Justiţie. "Tot ce facem este să câştigăm"
Horoscop 3 martie 2025. Capricornii vor trebui să găsească o soluție de compromis între ritmul lor și ritmul celorlalți
HOROSCOP
Horoscop 3 martie 2025. Capricornii vor trebui să găsească o soluție de compromis între ritmul lor și ritmul celorlalți

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI