„Rapid a transferat doi jucători tineri, Alexandru Florin Cioablă şi George Tudoran, de la Viitorul Constanţa, ambii fiind văzuţi ca mari speranţe la echipa lui Gheorghe Hagi”, se menţionează pe site-ul citat.

Atacantul Alexandru Florin Cioablă, în vârstă de 19 ani, a evoluat de trei ori pentru echipa de seniori a grupării FC Viitorul în sezonul trecut, jucând o repriză chiar împotriva formaţiei Rapid, în etapa a II-a. În returul sezonului precedent, atacantul a fost împrumutat în Liga a II-a, la formaţia Şoimii Pâncota. Tehnicianul formaţiei Rapid, Florin Marin, l-a folosit pe Cioablă în amicalul cu Petrolistul Boldeşti, încheiat cu scorul de 6-0, în care atacantul a marcat de două ori.

George Tudoran (19 ani) evolueză pe postul de mijlocaş şi a fost folosit de Florin Marin ca titular în partidele de verificare cu Petrolistul Boldeşti şi CSM Râmnicu Vâlcea.

Rapid va evolua sîmbătă, de la ora 11:00, în Giulești, într-un amical în care își va prezenta lotul pentru sezonul 2015/ 2016. Adversara giuleștenilor va fi Al Ittihad Kalba, formație din Emiratele Arabe United, care a retrogradat și ea în eșalonul secund.

 
 

Urmărește-ne pe Google News