Furia vişinie s-a revărsat peste apărarea Stelei, un zăgaz mult prea slab. Ioniţă, vizitiul hergheliei de armăsari pur-sânge ai lui Andone, dă startul petrecerii, cu un “cap” din 6 metri, venit după o centrare calculată geometric, semnată Bozovici (7).
Tătăruşanu, «mitraliat»
Kapetanos are o zvâcnire de orgoliu şi transformă penalty-ul pe care tot el îl obţinuse, după un fault al lui Constantin (13), apoi acelaşi Ioniţă nu iroseşte cadoul unor apărători stelişti veniţi să se bronzeze la nocturna din Giuleşti şi împinge în poartă o minge care se scurge prin faţa jilavilor Tătăruşanu, Jelev şi Ovidiu Petre (17). Cesinha scapă singur cu anesteziatul Tătăruşanu, pe care îl lobează, şi trimite mingea în poarta goală (22).
Emeghara se molipseşte şi el de la colegii săi din defensivă şi îl bruschează pe Grigorie în suprafaţa de pedeapsă. Constantin transformă penalty-ul (33), iar revelionul rapidiştilor din tribune se mută în aprilie. De data asta Steaua moare, e umilită, executată, exterminată, îngropată.
Repriza secundă e o coridă. Steliştii se aruncă turbaţi spre poarta lui Bornescu. Ratează prin Arman Karamyan (67) şi Stancu (69), dar sunt “ucişi” de golul lui Helder (73). După ce în retur a mers pe blat, Steaua e prinsă fără bilet de “naşul” din Giuleşti.
Gigi: «M-am simţit umilit»
Gigi Becali (foto) a părăsit stadionul după golul de 4-1: “Nu mai aveam ce să văd şi mă simţeam chiar umilit. Pac-pac-pac şi gata, ne-au terminat. O ciuruială rapidă”. Becali a completat: “Ar fi o laşitate dacă Stoichiţă pleacă”.
Mihai Stoichiţă, antrenor Steaua: „Apărarea ne-a distrus. Parcă eram paraşutaţi pe teren, Rapid ne-a dat senzaţia că poate marca la fiecare ocazie.”
George Copos, patron Rapid: „I-am măcelărit! Este meritul lui Ioan Andone. El rămâne la echipă din vară! Şi fanii noştri au fost superbi.”