Promovarea în al doilea eșalon valoric în vara acestui an, apoi în prima ligă în 2020, cupele europene în 2021 și titlul în Liga 1 în anul 2022 – cu un sezon înaintea Centenarului clubului Rapid. Acesta este planul cu care „vișinii” au pornit la drum în noul an sub conducerea tehnicianului Daniel Pancu, simbolul celor din Giulești.

Aflați pe primul loc al clasamentului după prima parte a sezonului, la patru puncte în fața urmăritoarei Slobozia, rapidiștii nu concep să rateze promovarea.

  • ”Suntem principalii favoriți la promovare, sunt încrezător în ceea ce va urma în retur. Pentru mine ca antrenor ar însemna enorm să terminăm pe primul loc, iar pe termen mediu, știm că e drum lung, dar ne dorim titlul în 2022-2023 ” – Daniel Pancu, antrenor Fotbal Club Rapid.

”Suntem în grafic, normal n-ar trebui să avem probleme în retur, așa că pregătim deja strategia pentru Liga a doua.  Când am venit la Rapid mi-am făcut o promisiune: să văd Rapidul campioană. Ar fi senzațional ca în 2022 să luăm titlul, iar în 2023 să-l mai luăm o dată. Atunci aș putea să mă retrag liniștit din fotbal” – Florin Manea, manager sportiv Fotbal Club Rapid.

”Trebuie să fim conștienți că mai avem meciuri grele până la promovare și de aceea suntem convinși că trebuie să facem tot ce depinde de noi să promovăm. Trebuie să fim atenți și să nu intrăm pe vârfuri pe teren” – Ionuț Voicu, jucător Fotbal Club Rapid. 

Pancu”: Îmi vine să intru la joc”

Obișnuit cu antrenamentele din postura de jucător, Daniel Pancu și-a luat în serios rolul de tehnician și și-a mobilizat elevii încă de la prima ședință de pregătire.

”Încerc să mă obișnuiesc să dau mai mult din gură, decât din picior. Îmi vine să intru pe teren, să mă bag la joc. Este mult mai greu să antrenezi…, dar nu voi renunța la obiceiurile mele, am un program special de pregătire și îl urmez”  – Daniel Pancu, antrenor Fotbal Club Rapid.

Amintiri din Giulești

Stadionul Giulești se află în plin proces de reconstrucție iar pentru rapidiști imaginile cu arena distrusă le-au produs multe frământări.

”Ne așteptam la aceste imagini, sunt multe amintiri, multă nostalgie, dar cu siguranță va fi un stadion nou, frumos unde oamenii pot veni în număr mare să ne susțină” – Daniel Pancu, antrenor Fotbal Club Rapid.

”Din 1977, de când aveam un an, mama mă ducea pe Giulești, primele amintiri ca și copil sunt de pe stadionul Giulești, când mă jucam cu mingea. Este templul nostru. Acolo am trăit cele mai mari bucurii, dar și tristeți, alături de tata și de suporteri. Nu trebuie să ne pierdem spiritul care ne-a ținut în viață atâta timp, dar suntem un Rapid nou, modern, trebuie să ținem pasul cu vremurile, inclusiv la nivel de stadion” – Florin Manea, manager sportiv Fotbal Club Rapid.

Pentru rapidiști urmează o perioadă de pregătire la București, inclusiv un meci amical sâmbătă, cu FC Carmen,  apoi un cantonament de două săptămâni în Antalya.

Urmărește-ne pe Google News