Formatia de sub Podul Grant a bifat a doua victorie din tot atatea posibile in actuala editie a Ligii I. Rapid s-a impus meritat pe terenul Farului, gratie dublei reusite de excelentul Spadacio.

Chiar daca nu a mai practicat acel samba-fotbal care i-a impresionat pe toti in prima etapa, la 3-0 cu Gloria Bistrita, victoria obtinuta de Rapid la Constanta nu poate fi pusa sub semnul intrebarii. Giulestenii au evoluat ceva mai aplicat, mai pragmatic, propunandu-si parca sa rezolve cat mai repede chestiunea invigatoarei. Planul le-a iesit de minune, pentru ca mijlocasul brazilian Spadacio a deschis scorul inca din minutul 13, cand a reluat in plasa, din 4 metri, centrarea lui Cesinha.

Spadacio a marcat 3 goluri in 2 etape

Farul a incercat sa puna presiune pe defensiva oaspetilor, dar sarjele ofensive ale ‘marinarilor au ramas fara rezultat, din cauza precipitarii sau a ghinionului. Mai mult decat atat, constantenii au mai incasat-o o data de la acelasi Spadacio, al carui voleu la vinclu din marginea careului l-a lasat fara replica pe Vlas, portarul gazdelor (64). Dulce razbunare pentru antrenorul giulestenilor, Jose Peseiro, care fusese trimis mult prea usor in tribune de centralul Theodor Craciunescu cu numai trei minute inainte, pentru proteste repetate la deciziile brigazii de arbitri.

Farul 0 : 2 Rapid

30. Vlas 7
  2. Farmache 5
  3. Barbu 5
  5. Schiopu 5
27. Maxim 5
  8. Cruceru 5
  7. Bacila 5
29. Rusmir 5
18. Voiculet 5
10. Gerlem 7
85. Gosici 6

Antrenor: Ion Marin
Schimbari: Bacila (62 Fernandez 5); Rusmir (76 Parvu 5); Gosici (80 Fatai)

99. Andrade 8
24. Maftei 7
  3. Fernandes 6
23. M. Constantin 7
19. Bozovici 6
  4. J.P. Andrade 6
15. Lazar 7 
30. Spadacio 9
10. J. Cesar 6
  7. Cesinha 7
11. Boya 6

Antrenor: Jose Peseiro
Schimbari:Cesinha (72 Herea 6);Spadacio (81 N. Grigore);Boya (88 Raduta)

Au arbitrat:  Theodor Craciunescu (Rm. Valcea) 7 – Miklos Nagy (Cluj-Napoca) 7; Traian Marchis (Baia Mare) 7

Cartonas rosu: Jose Peseiro – 61

A marcat:  Spadacio (13, 64)

 
 

Urmărește-ne pe Google News