Încins de declaraţii dure de ambele părţi, meciul Rapid – Steaua, de aseară, a fost la un pas să degenereze. Pe stadion, primii au dat foc meciului suporterii giuleşteni, care i-au mai făcut rost lui George Copos de încă o amendă când au aprins torţele victoriei, amânând startul cu câteva minute. ”Încălzit” de fitilismele Mihai Stoica din dimineaţ jocului, derby-ul a explodat destul de repede pe teren, iar diferenţa de 26 de puncte şi de 6 locuri existentă în clasament înaintea jocului a fost topită de ambiţia giuleştenilor.
Trupa lui Marian Rada are stomacul gol, dar a evoluat cu multă inimă. Suflet a pus şi stelistul Daniel Georgievski, numai că, în minutul 9, macedoneanul a sărit calul, iar intervenţia lui acrobatică a intrat sub incidenţa sancţiunilor prevăzute de regulamentul sportiv, atunci când a dat de pământ, la marginea careului mareu, cu Ştefan Grigorie. Lovitura liberă rezultată a fost ca un penalty pentru Ovidiu Herea. 1-0 pentru Rapid. Până la pauză, Steaua a presat, însă nu încât să amuţească tribunele de uimire, iar gazdele au fragmentat jocul şi au jucat pragmatic, la rezultat. Rapid n-a abandonat tranşeele nici după pauză şi totul părea să curgă spre.
Alexandru Bourceanu a găsit plasa cu 9 minute înainte de final, egalând oarecum nesperat. Iar două minute mai apoi a început bătaia. Atunci, fanii rapidişti au aruncat cu obiecte în teren, iar o brichetă l-a lovit în frunte pe Vlad Chiricheş. Au început îmbrâncelile! S-a aruncat inclusiv cu scaune pe teren! Mihai Stoica a fost bruscat, vrând să predea un scaun arbitrului. ”Centralul” Sebastian Colţescu a trimis echipele la vestiare, apoi a decis reluarea jocului. Rapidiştii au rămas la centrul terenului, iar meciul s-a reluat după 10 minute. N-a fost un derby de carton, dar nici unul care să te sature de spectacol. La finalul sezonului, Steaua va rămâne cu titlul, iar Rapid – cu încă un ”caz bricheta”.