„Mereu am avut încredere să bat penalty-uri, dar acum am simţit că ceva nu este în regulă. În timp ce mă îndreptam spre minge, am încercat să mai câştig puţin timp, dar, din păcate, rezultatul nu a fost cel pe care l-am dorit. Simt că mi-am dezamăgit coechipierii. Simt că am dezamăgit pe toată lumea”, a povestit Marcus Rashford, potrivit news.ro.

Jucătorul în vârstă de 23 de ani a adăugat apoi că „acea lovitură de la 11 metri a fost singurul lucru la care mi s-a cerut contribuţia în finală” și a explicat cum a gândit execuția pe care a ratat-o.

Marcus Rashford, după ce a ratat la loviturile de departajare contra Italiei. Foto: EPA

„Pot să marchez de la 11 metri şi în somn, aşa că de ce nu pot şi acum? Gândul ăsta îl aveam în cap şi după ce am pus mingea pe punctul cu var, probabil că nu există cuvânt să descriu sentimentul trăit. O finală. 55 de ani. Un penalty. Istorie. Tot ce pot să spun este că îmi pare rău”, a scris el.

„Mi-am dorit ca lucrurile să decurgă diferit. În timp ce îmi prezint scuzele, vreau să-mi evidenţiez coechipierii”, a continuat jucătorul.

Rashford a subliniat că acceptă să fie criticat pentru cum joacă, a admis că penalty-ul contra Italiei nu a fost executat corespunzător, dar a precizat că nu va cere scuze pentru cine este sau pentru locul de unde provine.

Am crescut într-un sport în care mă aştept să se scrie lucruri despre mine. Fie că este culoarea pielii mele, locul în care am crescut sau, cel mai recent, cum decid să-mi petrec timpul liber. Pot accepta să fiu criticat pentru evoluţia mea din teren oricând, toată ziua, lovitura mea de la 11 metri nu a fost suficient de bună, trebuia să marchez, dar nu-mi voi prezenta niciodată scuze pentru cine sunt sau pentru locul din care provin.

Fotbalistul britanic Marcus Rashford:

La final, britanicul a scris: „Sunt Marcus Rashford, 23 de ani, bărbat de culoare din Withington şi Wythenshawe, sudul oraşului Manchester. Dacă nu mai am nimic, rămân cu asta. Pentru toată mesajele frumoase, vă mulţumesc. Voi reveni mai puternic. Vom reveni mai puternici”.

Scandal în Anglia după finala EURO 2020. Federația: „Dezgustător”

Federaţia Engleză de Fotbal (FA) a condamnat luni, 12 iulie, comentariile rasiste postate pe reţelele de socializare împotriva lui Marcus Rashford, Jadon Sancho şi Bukayo Saka, cei trei jucători de culoare ai Angliei care au ratat penalty-urile de departajare în finala EURO 2020, pierdută de Anglia în fața Italiei.

Premierul britanic Boris Johnson a calificat comentariile drept „îngrozitoare”, iar poliția a deschis o anchetă.

Pe 11 iulie, Italia a câştigat Campionatul European de fotbal, învingând în finală Anglia, scor 4-3, după loviturile de departajare. Pentru Italia este al doilea trofeu continental, după cel obţinut în 1968.

 
 

Urmărește-ne pe Google News