„Într-adevăr, sunt plecat din țară, dar am văzut ce ați scris și ce a apărut apoi în toate ziarele. Nu vreau să mai fiu subiect de discuție în presă, iar aceasta este ultima mea declarație! Vreau să știe toată lumea că eu sunt bine, familia mea e bine și nu am probleme, nici datorii… Și de asemenea vreau să se știe că nu am nevoie de nimic de la nimeni. Mă descurc singur, nu am nevoie de ajutor de la nimeni! Sunt bine, sănătos și doar asta contează!”, a declarat Bănel Nicoliță (36 de ani), pentru Fanatik.

Reacția celui supranumit „Jardel” vine la câteva zile după ce aceeași publicație a scris că acesta ar datora 100.000 de euro cămătarilor și că Nicoliță ar fi investit 300.000 de euro în echipa din orașul natal, CS Făurei.

Teoria datoriilor e respinsă și de fratele lui Nicoliță, Stelian, cel care a vorbit pentru publicația locală Obiectiv Vocea Brăilei.

„Bănel nu are datorii la nimeni. El este bine, sănătos, este plecat din țară, iar acolo joacă fotbal și antrenează o grupă de copii. Familia este bine. Chiar mă amuz când citesc tot felul de invenții ale presei centrale. Bănel este obișnuit să facă lucruri foarte bune și așa face în acest moment. Nu pot să spun unde este plecat, dar vă asigur că este bine”, a declarat Stelian Nicoliță, pentru publicația citată.

foto: Hepta

Urmărește-ne pe Google News