Raul Cătinaş, cel mai tânăr luptător care a fost prezent vreodată la K-1 Final 16 din Japonia, va avea din nou un meci, iar planul său ambiţios este să pună mâna pe centura de campion mondial până la finalul anului. Acum, pe 1 august, la Constanţa, cel poreclit “Iron” datorită loviturilor sale de pumn devastatoare, îl va înfrunta în gala Superkombat WGP pe rusul Viktor “King Kong” Bogutski, scrie puterea.ro. Anul trecut, Cătinaş îl făcea KO pe Brice Guidon, asta după ce victime îi fuseseră Ricardo van den Bos şi Paul Slowinski, însă planurile sale au fost date peste cap de o accidentare, care l-a ţinut în afara ringului vreme de aproape cinci luni. “Luasem foarte mult în greutate şi eram cumva descumpănit. Mă gândeam chiar să renunţ. Dar ringul m-a chemat la el şi nu am uitat promisiunea pe care i-am făcut-o tatălui meu înainte să moară. Voi deveni campion mondial”, a spus sportivul în vârstă de 27 de ani, poreclit “Mike Tyson alb” de legendarul antrenor Thom Harrinck, cel care i-a descoperit pe Peter Aerts şi Badr Hari.
Un adevărat monstru în ring, Cătinaş e convins că va obţine a patra victorie consecutivă prin KO în gala de la Constanţa, care îl va aduce cu un pas mai aproape pentru a deveni challenger obligatoriu la titlul mondial. “Bogutski vine să îşi facă nume şi va risca totul în acest meci, aşa că nu vreau să-i dau şanse. Sunt nevoit să îl fac KO!”, a adăugat campionul român.
Gala Superkombat de la Constanţa, transmisă în direct în 93 de ţări, va mai programa şi alte meciuri interesante, printre care şi confruntarea pentru centura mondială Superkombat, între Andrei Stoica, deţinătorul titlului, şi olandezul Fred Sikking.