Dinamo e în mijlocul unui război fratricid similar cu cel care a fărâmițat Steaua, cel mai galonaat club din istoria fotbalului românesc, în două bucăți: FCSB și CSA.

Nicolae Badea a transmis prin Marius Bacria, reprezentantul său în Asociația FC Dinamo, cea care deține stadionul în proprietate, că i-a „vândut” lui Negoiță doar iluzii și că FC Dinamo 1948, echipa care joacă acum în Liga 1 n-are palmares, siglă, stadion, nimic.

Războiul dintre Badea și Negoiță se ascute: „De ce a fost iertat de executarea silită pentru cei 3.000.000 de euro?”

Marius Bacria a avut un discurs foarte dur la adresa lui Ionuț Negoiță, care a zis că nu va mai investi, fiindcă Badea nu permite refacerea stadionului.

„Nu avem nimic împotriva modernizării stadionului și am făcut tot ce am putut din punct de vedere legal pentru a se renova. Ce îl frământă așa tare pe domnul Negoiță? Jumătate de profit îl dăm CS-ului, nu luăm banii acasă. Suntem societate non profit.

Ce vrea domnul Negoiță? Să fim arestați eu și domnul Badea? Legea și dreptatea sunt de partea noastră. Cred că se mizează ca să i se facă o imagine proastă domnului Badea.

De ce să renunțăm la un bun, pentru că suntem amenințați de ministrul de Interne? Ministrul susține că miza este reprezentată de spațiile comerciale. Să fie clar asta, noi nu cerem niciun spațiu comercial. Cum să fim acuzați de așa ceva? Noi ne dorim să administrăm spațiile pe care le avem și acum la Dinamo, ori acolo nu este niciun spațiu comercial. Domnul Badea cheltuie bani, nu îi duce acasă.

De ce a fost iertat domnul Negoiță de executarea silită pentru cei 3.000.000 de euro? Eu nu înțeleg. În mai a făcut o înțelegere pentru încă 6 luni pentru acei bani, dar după își spune cuvântul legea. E deja prea mult. Sunt aproape 4 ani și jumătate. E o chestie privată, nu e vorba despre entități, ci este o chestie între două persoane.

Acțiunile sunt sechestrate. Acest club poate să iasă de sub patronajul lui Ionuț Negoiță. Nu are sediu de club, nu are bază de antrenament, nu are autocar, siglă, palmares, stadion, atunci cine o să cumpere acțiunile de la Negoiță? O să fie o mare înghesuială, ca la acțiunile de la Apple! Să fim serioși”, a zis Marius Bacria la TV Digi Sport.

CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV/ Cum s-au scurs ultimele zile de viață ale Denisei Răducu. A murit în chinuri groaznice!

 
 

Urmărește-ne pe Google News