“Este prima dată când mă întorc în Giuleşti ca adversar într-un meci oficial. La Rapid au fost trei ani frumoşi din viaţa mea, cu lucruri şi o atmosferă extraordinare. Mă întorc acolo cu respect pentru cei cu care am colaborat foarte bine în acei 3 ani, dar şi cu dorinţa ca echipa mea, FC Braşov, să facă un meci bun”, a spus Răzvan Lucescu. Însă, sub declaraţiile conciliante ale antrenorului se ascund gustul amar al despărţirii de Rapid şi o dorinţă puternică de a-i demonstra lui George Copos că a renunţat prea uşor la el.

Nici ex-rapidiştii din lotul lui FC Braşov nu s-au despărţit în condiţii amiabile de fosta echipă. Dani Coman a refuzat reînnoirea contractului, după ce George Copos a preferat să-l achiziţioneze pe Urko Pardo, contra sumei de 1,5 milioane de euro şi cu un salariu de 300.000 de euro, decât să-i plătească goalkeeper- ului român 400.000 de euro pe sezon.

Buga, Măldărăşanu şi Nae Constantin au fost îndepărtaţi, după ce s-a considerat că sunt nişte jucători terminaţi, Ilyeş a dat salariul de 60.000 de euro de la Rapid pe unul de patru ori mai mare în Azerbaidjan, iar tinerii Ionescu şi Cristescu sunt ambiţionaţi de faptul că, deşi crescuţi la centrul de copii şi juniori al clubului din Grant, nu li s-a dat şansa să joace prea mult în alb şi vişiniu. La acest contingent al “răzbunătorilor” îl putem adăuga şi pe preşedintele Braşovului, Dinu Gheorghe, care vrea şi el să-i plătească nişte poliţe patronului George Copos, după şicanele îndurate pe când era oficial al giuleştenilor.

Foştii jucători rapidişti de la FC Braşov
Dănuţ Coman: 2004-2008: 83 meciuri / 0 goluri
Marius Măldărăşanu: 1998-2008: 238 m / 28 g
Robert Ilyeş: 2001-2006: 103 m / 26 g
Mugurel Buga: 2000-2001, 2004-2008: 97 m / 20 g
Nicolae Constantin: 1999-2007: 78 m / 7 g
Bogdan Stelea: 1993-1994, 2001-2002: 23 m / 0 g
Cristian Ionescu: 2004-2005: 14 m /0 g
Marian Cristescu: 2002-2003 (Rapid II): 20 m / 1 g

Lucescu jr a scris istorie în Grant

Răzvan Lucescu este unul dintre cei mai prolifici tehnicieni ai Rapidului din ultimii ani şi chiar din istoria clubului. El a cucerit două Cupe ale României (2004-2005, 2005-2006), o Supercupă (2007-2008), i-a dus pe feroviari până pe poziţia secundă a clasamentului Ligii I (2005-2006) şi a reuşit cea mai bună performanţă în Cupa UEFA din istoria clubului, după ce a atins sferturile de finală ale competiţiei (2005-2006).

Rada a demisionat, dar a revenit asupra deciziei

Nemulţumit de situaţia financiară precară de la club şi de lipsa sprijinului din partea conducerii, antrenorul Marian Rada (foto) şi-a dat, ieri dimineaţă, demisia. “Mi-am depus demisia, iar decizia e irevocabilă”, a spus tehnicianul. Totuşi, Rada s-a răzgândit în cursul serii de ieri şi va rămâne antrenor al Rapidului. “Marian a revenit asupra deciziei de a demisiona”, a declarat, aseară, directorul general Grigore Sichitiu.

Bozovici, evacuat din locuinţa de serviciu 

Fundaşul Rapidului, Vladimir Bozovici (foto), va ajunge în stradă, împreună cu soţia şi cu copilul în vârstă de două luni, fiind evacuat din locuinţa de serviciu, pusă la dispoziţia lui de club: “Trebuie să părăsesc locuinţa, iar Sichitiu mi-a spus că nu are bani de chirie. Dacă clubul nu va plăti, voi pleca în Serbia cu soţia şi cu copilul. Nu pot să stau cu el în stradă. Am dat totul pe teren şi ei ce fac acum? Nici măcar nu le răspund la telefon proprietarilor apartamentului”.

Urmărește-ne pe Google News