Criticabilă pentru atâtea alte lucruri, Federația Română de Fotbal are frumosul obicei frumos de a-i felicita, prin intermediul paginii de Facebook, pe jucătorii și pe antrenorii naționalei (foști sau actuali), cu ocazia zilelor de naștere ale acestora.
Cum Generația de Aur se sărbătorește la greu în luna martie, FRF a avut ocazia să arate că nu și-a uitat istoria. A fost onorat Florin Răducioiu (46 de ani, pe 17 martie), dar și nume precum Emeric Ienei (79 de ani, marți), Mirel Rădi (35 de ani, tot marți) și Ovidiu Petre (34 de ani, marți), care n-au fost în America, acum 22 de ani.
Dacă a avut ochi pentru Ovidiu Petre, cel despre care antrenorul Cosmin Olăroiu spunea că va fi mai important pentru națională decât a fost Gică Popescu!!!, dar s-a dovedit a fi o cruntă dezamăgire, FRF nu l-a omis pe Daniel Prodan, care astăzi a împlinit 44 de ani (sătmăreanul este unul dintre cei trei integraliști ai României la World Cup, ceilalți doi fiind Dan Petrescu și Gică Popescu).
A fost însă o chestiune de fațadă. Postarea a fost ascunsă din cronologie, la scurt timp după ce a devenit publică, posibil de teama unor represalii din partea șefilor.
De vină sunt criticele constante și vehemente adresate de fostul fundaș de fier lui Răzvan Burleanu (31 de ani), personaj ajuns în fruntea FRF pe 4 martie 2014.
În trecut, președintele FRF a probat că desconsideră Generația de Aur. Burleanu n-a știut să spună numele celor care au evoluat la Cupa Mondială, iar sentimentul de repulsie este reciproc, anunță Florin Prunea (AICI, detalii). De altfel, la 20 de ani de la World Cup, FRF n-a marcat deloc momentul, ci a sărbătorit generația 1986!!!
54
de apariții are Didi Prodan la națională, pentru care a marcat un gol.
Citește și:
CE RUȘINE! Burleanu n-a știut să spună echipa României din ’94!
Hagi: ”Cum să facă gafa asta? E ca și cum Obama nu ştie imnul SUA!”
Asediu la ”Casa Fotbalului”! Conducerea FRF e lovită fără milă: ”Cine să conducă? N-au pic de experiență. Tot pe pile va veni și viitorul selecționer!”. Turneul naționalei, în derâdere! Prunea, furibund: ”Sunt foști ofițeri sub acoperire, nu au ce să caute în sport! Mă gândesc să candidez!”. Încă un nume greu stă la pândă, pentru a-i alunga pe Burleanu
FRF a mai umilit un component de calibru din Generația de Aur! / EXCLUSIV
Florin Prunea îi aruncă mănușa lui Burleanu, candidează la președinția FRF: ”Există o ură față de actuala conducere!”
ECHIPA NAŢIONALĂ / Șeful FRF a nu a ştiut unde joacă un titular al naţionalei!