Dinamo şi-a dorit enorm să se revanşeze în faţa campioanei Unirea Urziceni, formaţie în favoarea căreia au pierdut titlul în sezonul trecut. Jucătorii lui Bonetti au alergat ca apucaţii după fiecare minge şi au continuat să creadă în victorie chiar şi după ce ialomiţeanul Iulian Apostol a deschis scorul cu o execuţie de manual (31), îngreunându-le şi mai mult misiunea.

Au luat cu asalt careul lui Arlauskis şi au ratat câteva situaţii clare înainte de şutul necruţător al lui Andrei Cristea (48), prin care s-a restabilit egalitatea. A venit apoi rândul celuilalt portar, al dinamovistului Dolha, să facă minuni între buturi. S-a jucat cu furie, pe contre, dar nici una dintre echipe nu mai părea capabilă să-i aplice adversarului lovitura de graţie.

S-a încăpăţânat să spere Gabriel Torje, în premieră căpitan al “câinilor”. La ultima lansare spre careul oaspeţilor, mijlocaşul de 19 de ani al lui Dinamo s-a infiltrat ca o zvârlugă între fundaşii centrali ai Unirii şi l-a lobat perfect pe Arlauskis, ieşit nefericit din poartă.

Borcea: «S-a făcut dreptate!»

Cristi Borcea (foto), directorul executiv al lui Dinamo, era extrem de fericit la finalul partidei.

“A fost o victorie importantă, cred că s-a făcut dreptate după ce am pierdut titlul în ultimele două etape. Am jucat bine şi eram convins că vom sparge ghinionul pe care l-am avut în precedentele meciuri cu Unirea Urziceni”, a spus oficialul “câinilor roşii”.

La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News