Nicolae Răzvan Arnăut s-a apucat de schi fond la vârsta de 10 ani și a participat la numeroase Campionate Naționale și Internaționale. Sportivul din Azuga a fost unul din cei trei reprezentanți ai României la Festivalul Olimpic al Tineretului European 2015 (FOTE), din Vorarlberg – Austria și Liechstenstein, la probele de schi fond.

„Practic schiul de la vârsta de 10 ani. De la 11 ani am participat la cupele organizate de cluburile sportive. Au început să apară rezultatele la campionatele naționale și școlare, iar de anul trecut am intrat în competiții și la nivel internațional. Am participat la două probe la concursurile de la Val Formazza, în Italia și la Obergoms în Elveția. La Cupa Val di Fiemme am reușit sa termin pe locul 4 la 7,5 km stil liber”.

„Părinții m-au susținut tot timpul. Am avut momente în care am vrut să mă las, dar ei mi-au spus că am talent și să mai încerc. Cu școala e destul de greu, cantonamentele îmi ocupă cea mai mare parte din timp, însă sunt și unii profesori care înțeleg situația. Către acest sport m-a îndrumat tatăl meu”.

„Aș vrea să fac o carieră din asta, dar este greu în România”.

Născut pe 16 octombrie 1997, la Azuga (Prahova), Nicolae Răzvan Arnăut a participat la Festivalul Olimpic al Tineretului European 2015 (FOTE), din Vorarlberg – Austria și Liechstenstein, reprezentând România la schi fond. El s-a clasat pe poziția 75 (din 85 de participanți) la proba 10 km clasic, pe poziția 66 (din 85) la 7,5 km liber și pe poziția 58 (din 80) la calificările pentru sprint clasic. La FOTE  2015 nu a obținut rezultate strălucite, însă consideră că condițiile de concurs au fost modeste și i-au afectat performanțele.

„Sunt mulțumit de mine, chiar dacă locurile din clasament nu sunt acelea la care mă așteptam. M-am simțit cam rău în timpul concursului, deoarece naveta mă obosea foarte tare, făceam circa două ore de la hotel până la pârtie. Stăteam undeva la 900 de metri, iar pârtia era la 1.400 metri altitudine, ceea ce ne afecta respirația. Speram sa fiu mai bun în proba de  sprint, dar oboseala și-a spus cuvântul, nu a fost poziția la care mă așteptam. Totuși a fost o ediție a festivalului olimpic mai slabă decât cea anterioară de la Brașov”.

Condiții excelente la Brașov

Deși nu a participat la ediția trecută a FOTE, care s-a desfășurat în România, la Brașov, Răzvan Arnăut s-a aflat în tribune și poate face o comparație între cele două ediții ale Festivalului Olimpic al Tineretului European.

„La Brașov nu am participat, am fost în tribune la majoritatea probelor. Pârtiile au fost mult mai bine amenajate la Brașov. Pe de altă parte, atmosfera din Austria a fost deosebită. Tribunele erau pline, iar pe pârtie se formau culoare de suporteri care ne încurajau pe toți. În România sportivii stăteau în Poiana Brșsov și de acolo se deplasau în maximum 20 de minute către bazele sportive. În Austria, am stat la două ore de pârtie, nu a fost nici un sat olimpic cum a fost în Poiana Brașov. Pârtia de schi fond a fost mai slab amenajată decât cea de la Predeal, si, din câte am înteles, cea de biatlon a fost la fel”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News