“Domnul Piţurcă ar trebui să detalieze când spune cine nu îi oferă susţinere, pentru că eu asta am făcut din martie şi până acum, iar acest lucru s-a văzut în meciul cu Grecia. Negocierea, între ghilimele, a fost pentru a asigura tot cadrul necesar al fotbaliştilor. Am stabilit că sumele sunt confidenţiale, dar au ajuns în presă, nu sunt foarte mari. Cifra de 25 la sută nu este adevărată, cunosc contractele. Staff-ul tehnic nu a fost tăiat de la premiere, fiecare are un procent. Nu înteleg ofuscarea acestora, care au deja stabilite primele. Nu ştiu cine nu îl vrea pe Piţurcă, nu am avut o discuţie cu el despre acest lucru. Vrem să menţinem unitatea la echipă, atmosfera este una extrordinar de bună, aşa cum nu s-a mai întânlit de ani de zile”, a declarat Burleanu la Look TV.
Acesta a anunţat că a început o anchetă pentru a descoperi cum a ajuns contractul lui Piţurcă în atenţia opiniei publice şi că l-a deranjat dorinţa selecţionerului României de a părăsi echipa. ”Nu ştiu cum a ajuns contractul lui Victor Piţurcă în presă, dar am început o anchetă în acest caz, să vedem cum s-a scurs această informaţie. Şi el a fost deranjat de acest lucru. Am fost total neplăcut impresionat de dorinţa sa de a pleca în plină campanie”, a adăugat Burleanu.
El a dezvăluit că are pregătite variante de antrenori români şi stăini potenţiali înlocuitori ai lui Piţurcă. ”Săptămâna viitoare voi avea o discuţie cu el privind intenţiile sale, dacă vrea să plece peste o lună, să ne spună, să avem timp să ne pregătim variantele rezervă. Noi avem şi pentru prezent şi pentru viitor. Avem şi variante de antrenori români, dar şi străini. Am discutat cu mai mulţi de un potenţial înlocuitor al lui Piţurcă, după acea conferinţă de presă. Avem variante şi de termen scurt, şi lung. Anghel Iordănescu este în acest moment director tehnic şi este implicat în proiecte la acest nivel. Nu este dificilă relaţia cu Piţurcă, este o persoană constructivă, cu care am discuţii săptămînal. Este un antrenor dedicat, l-am văzut mergînd pe stadioane “, a spus Burleanu.
Acesta este sigur că va câştiga alegerile de peste patru ani de la FRF şi a anunţat că va începe o colaborare cu Federaţia Germană de Fotbal. „Posibil că Mircea Sandu ne va mai băga beţe în roate. Prima dată se auzea că voi sta doar o lună la Federaţie, apoi că voi sta trei. Iată că au trecut vreo şase luni. Vă asigur că vor trece şi patru ani, apoi voi candida din nou şi voi câştiga încă un mandat, pentru că sunt sigur că ne vom atinge obiectivele. La vârsta pe care o am îmi doresc să fac doar performanţă şi să evit toate mânăriile şi şmecheriile care s-au făcut în trecut! În cîteva luni vom pune bazele unei colaborări cu Federaţia Germană de Fotbal, pentru a ne ajuta cu analize de joc şi statistici”, a încheiat Burleanu.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!