Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, l-a votat pe Gianni Infantino la alegerile pentru președinția FIFA pe care secretarul general al UEFA le-a câștigat astăzi, informează frf.ro.
“Am fost printre primele federații naționale care și-au manifestat public susținerea pentru domnul Infantino, după anunțul candidaturii sale. Iar poziția noastră a fost bazată pe o analiză atentă, ale cărei concluzii sunt evidente: viziunea și strategia FRF de astăzi, prezente în Planul nostru strategic, s-au regăsit în programul de campanie al domnului Infantino. Am toată convingerea că se vor aplica prin acțiunile care urmează. FIFA intră într-o nouă eră, în care își va întări reputația și va construi proiecte sustenabile pentru dezvoltarea fotbalului printr-un alt context al relațiilor cu asociațiile naționale, iar Federația Română de Fotbal intră într-o nouă etapă a relației cu FIFA”, a declarat Răzvan Burleanu, Președintele Federației Române de Fotbal.
Gianni Infantino, 45 de ani, este noul președinte al FIFA, cu mandat până în 2019, după ce a câștigat turul al doilea al alegerilor ce au avut loc astăzi în cadrul Congresului Extraordinar de la Zurich. Infantino, 115 voturi, i-a depășit pe Șeicul Salman bin Ebrahim Al Khalifa, 88 voturi, și pe Prințul Ali Bin Al Hussein, 4 voturi.