Elisabeta Lipă, şefa Agenţiei Naţionale pentru Sport şi actual vicepreşedinte al COSR, a precizat că, dacă Burleanu va fi ales, „sportul în România nu va mai fi împărţit în două, fotbal şi alte sporturi”.
„Mă bucur că domnul preşedinte Răzvan Burleanu şi-a depus candidatura pentru că poate aşa sportul în România nu va mai fi împărţit în două, fotbal şi alte sporturi. Sportul românesc are nevoie de îmbunătăţiri, de o reformă, atunci când suntem mai mulţi suntem mai puternici şi putem aduce bine sportului pe viitor. Repet, aici nu ne măsurăm puterile, fiecare vine cu o viziune, poate chiar pe domeniul lui pe activitate, când impachetezi într-un întreg cu siguranţă că sportul românesc poate arăta altfel”, a declarat Elisabeta Lipă, duminică, 18 august, pentru orangesport.ro.
Alegerile pentru postul de vicepreședinte al COSR vor avea loc în luna septembrie. Dacă va fi ales vicepreședinte al COSR, Burleanu nu va pierde funcția de președinte al FRF.
Răzvan Burleanu, 40 de ani, ocupă funcția de președinte al Federației Române de Fotbal din 2014, după ce l-a înlocuit pe Mircea Sandu, care era în funcție din 1990.
Președintele COSR este acum Mihai Covaliu, iar vicepreședinți sunt Camelia Potec, președinta Federaţiei Române de Nataţie, și Elisabeta Lipă.