Răzvan Cociş nu are prea multe motive de satisfacţie când vine vorba de cariera sportivă recentă. Goverla Ujgorod, formaţia lui, este implicată în lupta pentru evitarea retrogradării în prima ligă a Ucrainei, unde ocupă locul 13 după disputarea a 12 etape, iar el a jucat numai patru partide şi a înscris doar un gol în sezonul actual.
Cu totul altfel stau lucrurile în privinţa vieţii private a lui Cociş. Fotbalistul se mândreşte cu familia lui pe site-urile de socializare. Într-una dintre fotografii se poate observa sarcina avansată a Oanei, soţia lui, ceea ce înseamnă că Răzvan Ayan, fiul lor în vârstă de un an şi opt luni, va avea cât de curând un frăţior sau o surioară.

Urmărește-ne pe Google News