Site-ul sdna.gr a notat că Lucescu a făcut mai multe gesturi către antrenorul lui AEK, Manolo Jimenez şi că Varela şi Lucescu i-ar fi jignit pe adversari.
„Atmosfera a fost încinsă pe final, după ce Lucescu a dus mâna la pantaloni şi a făcut semne obscene. Acest lucru a declanşat reacţia antrenorului spaniol”, a scris gazzetta.gr.
Manolo Jimenez i-a dat o replică tăioasă antrenorului român.
Extrem de frustrat după ce a pierdut campionatul la masa verde, Lucescu Jr şi-a luat revanşa în finala Cupei. Atmosfera a fost foarte tensionată, iar fostul selecţioner ar fi întrecut măsura, dorind ca cei de la AEK să simtă aceeaşi supărare pe care a simţit-o şi PAOK, când a ratat titlu în urma unor decizii luate în afara terenului.
La final, Manolo Jimenez, tehnicianul echipei din Atena l-a ironizat pe Răzvan.
„Nu a fost împotriva mea, ci împotriva lui AEK. Cei lași devin curajoși doar când sunt în mulțime, protejați. Singuri, nu sunt în stare de nimic”, a spus tehnicianul lui AEK, la conferinţa de presă.
Totuşi, Jimenez a avut puterea să fie fair-play şi să recunoască superioritatea adversarului.
„PAOK a fost mai bună, câștigând meritat. Noi recunoaștem asta, ceea ce ei nu o pot face. Ei nu pot admite că AEK a fost mai bună în campionat”, a mai spus antrenorul.
Golurile au fost marcate de Vieirinha 65 şi Pelkas ‘90+2. PAOK Salonic a ratat un penalty, în minutul 25, prin Prijovic.
Vineri şi sâmbătă au avut loc la Atena violenţe care i-au avut ca protagonişti pe suporterii celor două echipe. Un fan a fost înjunghiat şi opt poliţişti au fost răniţi vineri, iar sâmbătă cinci suporteri ai PAOK au ajuns la spital, după ce au fost atacaţi de un grup de aproximativ 100 de fani rivali.
În 2005, i-a arătat degetul mijlociu lui Copos
Răzvan Lucescu nu este la primul gest obsecen făcut în calitate de antrenor. În 2005, după calificarea Rapidului în dauna formației Feyenoord în Cupa UEFA, Lucescu jr. i-a arătat degetul mijlociu patronului George Copos.
„În momentul în care arbitrul a fluierat finalul jocului și obținusem calificarea, țin foarte bine minte și acum ce-am făcut. M-am întors către tribuna oficială și-am făcut un semn, un gest, de descătușare și mi-am dat jos sacoul și-am plecat. I-am spus lui George Copos că a fost un gest de descărcare împotriva celor care nu au fost alături de noi în perioada asta”, a povestit Lucescu jr., pentru Gazeta Sporturilor.
Citește și: Ce mesaj transmite și ce înseamnă ”sunetele de găină” din piesa câștigătoare a Eurovision 2018