Răzvan Marin ar juca la Zenit, sub comanda lui Mircea Lucescu. Rușii oferă trei milioane de euro pentru un transfer din vară.
”Zenit este un club foarte important, care an de an joacă în grupele Champions League, Europa League și mă bucură acest interes.
Voi lua o decizie împreună cu Mister și cu tatăl meu, ce o să fie mai bine atât pentru mine, cât și pentru club”, a zis Răzvan Marin, înainte de plecarea în cantonamentul de iarnă, alături de colegii de la Viitorul.
La rândul său, și Gheorghe Hagi supralicitează pentru tânărul internațional.
”Răzvan este căutat, el e jucătorul cel mai căutat în momentul de față, vom vedea. Ar fi ceva, dar în momentul de față merge cu noi, am vorbit și cu taică-su, și cu el
El trebuie să muncească în continuare, nu e încă la nivelul foarte-foarte înalt. Va ajunge, pentru că are o marjă de progres extraordinară, va crește și, cum am zis, e unul dintre cei mai buni sau chiar cel mai bun mijlocaș al României din toate timpurile”, a declarat Hagi, managerul tehnic al Viitorului.