Aflat la volanul maşinii sale, Răzvan Pădureţu a lovit un bărbat, iar acesta a murit pe loc. Accidentul s-a întâmplat în cartierul bucureştean Berceni, duminică, 28 septembrie, în jurul orelor 20.00. 

Fostul jucător a fugit de la locul accidentului, dar, a doua zi, a fost identificat de poliţişti. Victima este un bărbat de 44 de ani, din Judetul Teleorman, comuna Poeni.

Pădureţu a fost reţinut 24 de ore, apoi a fost prezentat Judecătoriei Cornetu cu propunere de arestare preventivă! Procurorii au decis să fie cercetat sub control judiciar, astfel că, în perioada anchetei, el are interdictie de a părăsi localitatea.

În cariera sa, Pădureţu a evoluat la Dinamo, FC Baia Mare, FCM Câmpina, CSM Focşani, Gloria Bistriţa, Unirea Urziceni şi FCM Târgu Mureş. Mijlocaşul a fost convocat şi la echipa naţională în mandatul lui Răzvan Lucescu, dar nu a debutat. 

A câştigat 3 titluri de campion al României, două cu Dinamo (2002 şi 2007)şi unul cu Unirea Urziceni (2009).

Alte cazuri de tragedii în care au fost implicaţi jucători din fotbalul românesc

Pădureţu nu este singurul jucător din fotbalul românesc implicat într-un accident rutier soldat cu victime omeneşti. El se adaugă lui Ion Mironaş, Ovidiu Sabău, Adrian Iordache, Silviu Lung. Asupra lui Răzvan Lucescu există bănuiala că, în 1991, a omorât o fată de 23 de ani în localitatea Otopeni. Acuzaţia vine din partea familiei victimei.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News