Federaţia Română de Gimnastică susține într-un comunicat remis Agerpres că şi-ar fi dorit prezenţa în echipă a lui Marian Drăgulescu pentru Campionatele Europene, însă nu poate încălca regulamentele naţionale şi internaţionale pentru a înscrie la un sportiv cu o afecţiune cardiacă, fără aviz medical de la INMS, se arată în document. FRG şi COSR au achitat toate costurile de investigaţii şi intervenţie cardiacă, fapt ce reflectă interesul instituţiilor sportive pentru recuperarea lui.

”Indiferent câte eforturi a făcut Federaţia Română de Gimnastică, este evident că sportivul Marian Drăgulescu caută permanent culpabilizarea FRG. Deşi membru al Comitetului Executiv FRG şi în cunoştinţă de cauză cu deciziile acestuia şi cu regulamentele care guvernează activitatea sportivă, Marian Drăgulescu a făcut permanent declaraţii şi acţiuni care afectează imaginea FRG (prin plângeri prealabile cu privire la legalitatea alegerilor FRG, opinii juridice, reclamaţii, etc.), încălcând de mai multe ori prevederile Codului de Disciplină FRG. Cu toate acestea, Federaţia Română de Gimnastică a dorit o comunicare permanentă cu sportivul Marian Drăgulescu şi este deschisă oricăror solicitări de natură să clarifice orice situaţie”, precizează comunicatul, făcând trimitere la conflictul care a avut loc între gimnast şi preşedinta Federaţiei, Andreea Răducan, legat de neacordarea unei rente viagere.

Marian Drăgulescu a suferit o intervenţie cardiologică în data de 11 iunie 2018, la spitalul Monza în urma căreia s-a prezentat la Institutul Naţional de Medicină Sportivă (INMS), unicul organism naţional care poate emite avizul medical de participare a oricărui sportiv din lotul naţional la activitatea de performanţă. În urma examinărilor medicale, în data de 25-26 iunie, INMS a evaluat starea de sănătate a sportivului, recomandând reluarea gradată a efortului (‘fără efort fizic intens şi sub supraveghere medicală timp de două săptămâni), precum şi recontrol cardiologic la o lună de la intervenţia avută la spitalul Monza, menţionează comunicatul

Drăgulescu a fost în data de 13 iulie la controlul de o lună la medicul curant, trimiţând rezultatul la INMS în data de 16 iulie.

”Coroborând rezultatele investigaţiilor efectuate în INMS cu cele aduse de sportiv şi cu Recomandările Europene privind participarea sportivilor la competiţii, considerăm că, aşa cum se precizează în scrisoarea medicală, sportivul poate iniţia antrenamente uşoare, sub strictă supraveghere medicală şi creştere gradată a volumului şi intensităţii efortului… În cazul în care nu apar incidente în antrenament, sportivul se va prezenta la interval de trei luni de la intervenţie la medicul curant pentru reevaluare. Cu acest rezultat, revine în INMS pentru obţinerea avizului de participare la competiţii”, a precizat INMS în adresa transmisă Federaţiei Române de Gimnastică.

Faptul că sportivul Marian Drăgulescu doreşte să participe la Campionatele Europene sub semnătură proprie nu exonerează FRG de răspundere, se mai arată în poziţia federaţiei.

Marian Drăgulescu a anunţat, joi, pe pagina sa de Facebook că a fost dat afară de la lotul naţional de gimnastică şi că va iniţia un protest joi, în faţa Ministerului Tineretului şi Sportului.

”Salutare dragilor, mă confrunt cu o situaţie fără precedent, în urmă cu o lună şi jumătate am făcut o intervenţie chirurgicală, în tot acest timp am respectat toate protocoalele şi am trecut toate testele, inclusiv la Institutul de medicina sportivă. Am scrisoarea de la medicii care m-au operat, că pot concura la Campionatele europene fără nici un risc”, a afirmat sportivul în mesajul său.


Citește și: EXCLUSIV/Frații suspectați că au comis crimele de la fabrica de ciment au vorbit cu reporterul Libertatea: ”Suntem nevinovați, găsiți adevărații criminali” – VIDEO&FOTO

 
 

Urmărește-ne pe Google News