Lucian Bute a scris pe Facebook că nu a primit încă rezultatul oficial. „Nu am folosit niciodată substanțe interzise”, a scris acesta pe reţeaua de socializare, adăugând că este dezamăgit. Meciul care s-a jucat la Washington s-a terminat la egalitate.
Lucian Bute se declară surprins de rezultatul testului antidoping şi este convins că e vorba de o greşeală.
„Ieri a apărut o știre că am fost testat pozitiv pentru o substanță interzisă după meciul cu Badou Jack. Nu am amănunte pentru că nu am primit încă rezultatul oficial folosit de către comisia atletică din Washington. Personal, eu sunt suprins și dezamăgit de această știre. Am o lungă carieră în spate și am fost testat anti-doping de zeci de ori fără să am vreodată un test pozitiv. Conform protocolului va avea loc un nou test la eșantionul B și voi aștepta acest nou test înainte să fac alte comentarii. Nu am folosit niciodat substanțe interzise și sunt convins că se va face lumină în acest dosar„, este mesajul sportivului de pe Facebook.
Meciul Lucian Bute – Badou Jack, deţinătorul centurii WBC la categoria supermijlocie, a avut loc în 30 aprilie, la Washington, pentru titlul mondial WBC la categoria supermijlocie. Partida s-a încheiat la egalitate, după decizia arbitrilor-judecători, astfel că suedezul şi-a păstrat titlul mondial la categoria supermijlocie, versiunea WBC.
Citește și: Badou Jack vs. Lucian Bute: „Jack, jefuit de victorie. Bute a scăpat cu o remiză”