„Este extrem de important ca jucătorii de tenis să cunoască regulile programului antidoping și să le respecte. Tribunalul Independent s-a pronunțat cu privire la cazul Simonei și în temeiul TADP, decizia poate fi atacată cu recurs la Curtea de Arbitraj Sportiv”, a transmis WTA, într-un comunicat pe contul oficial de Twitter.

„WTA va sprijini deciziile luate prin acest proces și va continua să urmărească îndeaproape acest caz”, a mai transmis WTA.

Simona Halep (31 de ani) a primit o suspendare de 4 ani în cazul de dopaj, a anunțat marți seară Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA), care gestionează cazurile de dopaj din tenis. Decizia nu este însă definitivă, iar dubla campioană de Grand Slam mai are o cale de atac: poate face apel la TAS.

ITIA a precizat că un tribunal independent a suspendat fostul lider mondial pentru două încălcări separate ale Programului Anti-doping din Tenis.

„ITIA confirmă că un tribunal independent a suspendat-o pe Simona Halep pentru o perioadă de 4 ani, din cauza încălcării Programului Anti-Doping. Dubla campioană de Grand Slam, în vârstă de 31 de ani, a fost găsită vinovată pentru două încălcări separate. Prima, cu substanța interzisă roxadustat, la US Open 2022. A doua este legată de iregularitățile din pașaportul său biologic. Tribunalul Independent Sports Resolutions, întrunit pe 28 și 29 iunie 2023 la Londra, a ascultat opiniile specialiștilor și pe cele ale reprezentanților lui Halep. Halep în persoană a prezentat dovezi în fața curții”, se arată în comunicatul ITIA.

 
 

Urmărește-ne pe Google News