„Federaţia Română de Gimnastică este la curent cu poziţia emisă recent de către Comitetului Olimpic al Statelor Unite referitor la demersurile pe care aceştia doresc să le urmeze. Federaţia Română de Gimnastică, alături de partenerii săi, evaluează situaţia actuală şi vă va informa periodic cu privire la acţiunile întreprinse”, a transmis FR de Gimnastică.

„Având în vedere situaţia juridică sensibilă în care ne aflăm, dorim să vă informăm că poziţia noastră va fi transmisă exclusiv prin intermediul comunicatelor de presă. Facem un apel la dumneavoastră în sensul de a înţelege această situaţie şi de a ne acorda liniştea necesară pregătirii următorilor paşi pentru a ne susţine sportivele la cel mai înalt nivel posibil”, a anunţat FR de Gimnastică.

Federaţia Americană de Gimnastică a depus duminică la Tribunalul de Arbitraj Sportiv probe video care, în opinia sa, dovedesc că Jordan Chiles ar trebui să păstreze medalia de bronz la gimnastică, în proba de sol, la Jocurile Olimpice de la Paris.

Reacția USA Gymnastics a venit la o zi după ce TAS a decis, sâmbătă, că Ana Maria Bărbosu obţine medalia de bronz în concursul de sol de la Jocurile Olimpice, iar Sabrina Maneca Voinea încheie competiţia pe locul 4, în timp ce Jordan Chiles, ocupanta locului 3 în urma unei contestații, va reveni pe locul 5 și va trebui să returneze trofeul olimpic.

FOTO: Hepta

Urmărește-ne pe Google News