Nicușor Stanciu, Laurențiu Reghecampf și Gheorghe Hagiau vorbit despre meciul Viitorul – Steaua (1-3) disputat astăzi. Antrenorul campioanei României consideră că echipa lui ar fi invincibilă în Liga 1, dacă toți jucătorii ar evolua la capacitatea maximă.

Nicușor Stanciu (mijlocaș Steaua), la Digi Sport 1: “Trecem printr–o perioadă bună. Am reușit două victorii împotriva unor echipe bune, ca Astra și Viitorul. Important este că am rămas la 3 puncte în spatele Astrei. În play-off, toate sunt echipe tari. Deocamdată sunt fericit la Steaua. Mă simt bine aici. Până la Euro, îmi doresc să iau campionatul cu Steaua”.

Laurențiu Reghecampf (antrenor Steaua), la Digi Sport 1: “Deocamdată suntem în spatele celor de la Astra. Mai avem de recuperat. Important este să câștigăm în fiecare săptămână. Am întâlnit o echipă foarte bună, pe care nu trebuia să o lăsăm să joace. Cred că am câștigat meciul fără să avem probleme. Dacă toți jucătorii noștri joacă la adevărata valoare, am mai spus că e greu să pierdem în România. Chipciu se consumă ca orice jucător care nu marchează. Când o să marcheze, o să vedeți că va căpăta iar încredere”.

Gheorghe Hagi (antrenor Viitorul), la Digi Sport 1: “Au fost două momente care au schimbat tot meciul. Cred că până atunci am jucat bine. Mă întrebați pe mine dacă a fost penalty? Spuneți voi! Nu vreau să iau din meritele Stelei, pentru că e puternică, își dorește… Asta e, pentru noi e o realitate. Credeam că în play-off o să fie care pe care și cine e mai bun, să câștige. Sunt mici detalii care fac diferența. A fost o experiență pentru noi. Ce să fac, să plâng? Mie nu îmi place să plâng. Asta e, am luat bătaie, mă doare, dar nu am ce să fac. Mergem înainte!”

 
 

Urmărește-ne pe Google News