Edi Iordănescu, antrenor CFR Cluj: ”Am pregătit jocul să câștigăm, să jucăm ofensiv. Ne-am dorit să marcăm repede, să facem adversarul să iasă la joc. Echipa a avut preocupare să construiască. Am marcat, însă nu am reușit să mai marcăm, iar în repriza secundă nu am intrat cum trebuie repriza secundă. După ce am fost egalați am început să ne precipităm. Ne-a lipsit ultima execuția și am prins un portar în zi mare. Să fim sinceri, am avut foarte puțin timp la dispoziție să-mi implemetez ideile de joc. Nu suntem încă la nivel optim din punct de vedere fizic. Campionatul este foarte lung. Ne așteaptă un joc foarte important cu Malmo. Avem forța să câștigăm din nou campionatul. Regretul meu este că n-am reușit să câștigăm în fața propriilor suporteri, după ce ne-am prezentat trofeele.
Costel Enache, antrenor FC Botoșani: ”N-am făcut un joc spectaculos, dar merităm punctul. Cu puțină șansă puteam să și câștigăm, nedrept, pentru că adversarul și-a creat mai multe ocazii. E bine că am început promițător pentru că dă încredere grupului. În mod normal ar trebui să avem o progresie. Dacă anul trecut am fost aproape de play-off, e normal să ne propunem să depășim performanța de anul trecut”.
Mario Camora, CFR Cluj: ”Meritam clar victoria. Botoșani a ajuns o dată la poarta noastră și au marcat. Noi nu am început bine repriza secundă. Nu a fost ce a cerut Mister. Ne-a cerut să încep sus, cu presing să închidem meciul. La fel am început campionatul trecut, 1-1 cu Botoșani și am câștigat campionatul. Vrem să câștigăm din nou titlul.
Lorand Fulop, FC Botoșani: ”Am venit să nu pierdem la Cluj. Eram erou dacă marcam două goluri și nu ratat acea ocazie mare la 1-1”.
Ciprian Deac, CFR Cluj: ”Se putea mai mult. Am marcat primii, am controlat, dar am primit repede gol la începutul reprizei secunde. Am presat, am vrut, dar din păcate, în fotbal nu-ți iese mereu ce-ți propui. Se simte că nu avem ritm de joc, dar echipa va arăta mult mai bine în viitor. Urmează un meci dificil cu Malmo și ar fi bine pentru România să mergem mai departe în Liga Europa. Vom vedea marți la ce nivel suntem. Viitorul meu este aici, am contract cu CFR. Sunt supărat că n-am debutat cu dreptul”.
Eduard Pap, FC Botoșani: ”Obiectivul nostru este calificarea în play-off”.
Valeriu Iftime, finanțator FC Botoșani: ”Nu speram să scoate punct la CFR. Asta e calitatea noastră, muncim mult. Dacă eram mai atenți, vicleni, puteam și câștiga, dar nu meritam. E normal ca Gigi Becali să fie bucuros când CFR pierde puncte”.
Citește și: OAMENI ȘI BULDOZERE. Alegerea romilor: ”Credeți că nouă ne place să rămânem în mizeria asta?”. Ministrul pentru Diaspora pasează responsabilitatea