„Sunt mulţumit de rezultat. Au fost două reprize total opuse. Din păcate, am dezamăgit în prima parte, când nu am ştiut să evităm presingul, nu am avut viteză şi consistenţă în joc, ne-am precipitat, probabil, de teama competiţiei. Trebuia să arătăm altă faţă, să avem personalitate.
Echipa a înţeles mesajul meu de la pauză şi şi-a schimbat atitudinea în repriza secundă. Calificarea nu este jucată, deoarece în retur ne va fi mai greu fără spectatori pe Arena Naţională.
Ne-au ajutat jucători introduşi. Alex Chipiciu era obosit, iar Hamroun a intrat foarte bine. Tade a făcut un joc foarte bun, chiar dacă în ultimele zile mai mult a călătorit decât s-a antrenat. Şi-a arătat valoarea, dacă se îndoia cineva de acest lucru”, a declarat Rădoi la sportro.
Nicuşor Stanciu, autorul primul gol a spus: „La pauză, domnul Rădoi a avut o discuţie mai dură în vestiar. S-a văzut în repriza secundă, că am jucat mai bine.
În prima repriză toţi am jucat sub nivelul nostru. Nu ştiu ce s-a întâmplat. Important că ne-am revenit după pauză. Mă bucur că am marcat şi am reuşit să ne impunem jocul.
Domnul Rădoi este un om cu multe calităţi şi sper să ne îndeplinim obiectivele cu el. Chiar dacă e la început poate ajunge un antrenor mare”.
Sper să joc bine în continuare şi să arăt că merit tricoul cu numărul 10.
Nu suntem calificaţi, va fi greu în retur fără fani pe Arena Naţională. Trencin este o echipă bună, şi-a creat ocazii mari în prima repriză, dar Cojocaru şi-a făcut treaba”.
Helmuth Duckadam: „Sunt fericit că am câştigat, dar rezultatul nu arată dificultatea meciului. Este însă o victorie meritată. Am făcut o repriză secundă bună. Cojocaru a apărat foarte bine”.