Libertatea: Nu ai reuşit să-ţi recuperezi centura…
Adrian Diaconu:
Simt că am câştigat opt reprize. În adâncul sufletului meu ştiu că nu am pierdut lupta. Poate decizia a fost în favoarea lui Pascal pentru că el e mai tânăr. E ceva suspect la mijloc. Nu vreau să spun mai multe. Despre prima partidă nu am de zis nimic. Am pierdut- o fără drept de apel. Dar acum ştiu că am câştigat- o. Boxez de 20 de ani şi ăsta e sentimentul pe care îl am. Nu se poate ca, după un asemenea meci, să fie decizie unanimă pentru Pascal!

Cum te simţi acum?
Vreau să prezint scuze suporterilor mei, antrenorului meu, pentru că ştiu cât de mult am muncit pentru acest meci şi cât de multe s-au aşteptat de la mine. Şi în acelaşi timp vreau să le mulţumesc tuturor celor care m-au sprijinit.

Spune că nu renunţă

Te-au iritat gesturile lui Jean Pascal din timpul partidei?
Nu, pentru că ştiam cum e el şi ce stil are. Face show, dar e un boxer bun. Aşa trebuie să fii la acest nivel.

Crezi că mai poţi reveni în prim-plan?
Nici nu mă gândesc să renunţ. Nu aşa. Mă simt foarte bine, sunt în formă. Ne apucăm de antrenament şi mergem mai departe.

 
 

Urmărește-ne pe Google News