Eric Nicolas a aşteptat cuminte începerea ceremoniei religioase şi nu s-a agitat deloc, spre mirarea tuturor, nici când a fost băgat în apă. “Este exact ca taică-su”, a ţinut să-i liniştească pe invitaţi Adrian Diaconu. Naşul, fostul campion mondial de box Crinu Olteanu (Houston 1999), a fost însă cel care s-a agitat cel mai mult. “Sunt foarte emoţionat”, a precizat fostul boxer, înainte de a-l lua în braţe pe Nicolas.

fotografii: Sorin Ion

Bute şi JoJo Dan, printre invitaţi

“Stai liniştit, că nu te bagă pe tine în apă”, i-a replicat râzând unul dintre invitaţi. Alături de părinţii Adinei, soţia lui Diaconu, de primul copil, Sarah (7 ani), şi de antrenorul Stephan Larouche, la biserica românească, ridicată în 1972, au fost invitaţi mai mulţi apropiaţi ai familiei. “Ce va face Eric în viaţă e alegerea lui.

El să fie sănătos, asta e important. Dacă va dori să facă box, o să fiu lângă el să-l ajut”, a precizat “Rechinul”. După ceremonie, invitaţii, cărora li s-au alăturat Lucian Bute şi JoJo Dan, au petrecut la restaurantul “La Renaissance”, local deţinut de un italian şi de o româncă.

Adrian Diaconu se pregăteşte atent pentru meciul în care îşi va apăra titlul mondial la categoria semigrea, versiunea WBC, programat pe 19 iunie, la Montreal, în faţa canadianului Jean Pascal. “Îmi plac adevăratele provocări şi nu dau înapoi în faţa adversarilor tari. Voi demonstra că sunt un adevărat campion”, ne-a declarat pugilistul ploieştean.

 
 

Urmărește-ne pe Google News