Site-ul www.lpf.ro a evocat performanța formației din Bănie: ”Universitatea Craiova s-a impus în ultima rundă, 3-1 cu Juventus Bucureşti şi a ajuns la 18 meciuri consecutive cu gol marcat, serie unică pe durata unui sezon în istoria clubului pe prima scenă din România.
Astfel, din 1964, anul primei promovări, oltenii mai înregistraseră 16 meciuri la rând cu gol marcat în ediţia 1966-1967, prima cu Ion Oblemenco în tricoul Ştiinţei şi 15 partide consecutive în sezonul 1973-1974, cea în care „studenţii” au câştigat în premieră titlul de campioni.
Acestea sunt urmate de stagiunile 1976-1977 şi 1983-1984, când Universitatea a înregistrat 13 jocuri la rând cu gol marcat, precum şi sezonul 1985-1986, când a contabilizat 12 etape”.
Oltenii, locul 3, cu 36 de puncte, sunt optimiști și vor să câștige la Botoșani pentru a se menține aproape de primele două clasate în Liga 1, CFR Cluj (40 p) și FCSB (38 p). Antrenorul CSU Craiova Devis Mangia, a declarat că se aşteaptă la un meci greu la Botoşani:
”Va fi o partidă foarte complicată, deoarece vom întâlni un adversar care are un parcurs bun în campionat, se regăsește în spatele nostru în clasament, are jucători de calitate și practică un joc frumos. Este un meci important, dar nu cred că este decisiv în privința play-off-ului.
Totul se va decide după ce vom avea această pauză de iarnă. Cred că atunci, în ultimele patru meciuri, când echipele vor fi un pic diferite, lucrurile se vor clarifica în privința echipelor care vor merge în play-off sau play-out. Mergem la Botoșani ca să învingem, atât putem spune.
Am primit multe goluri în ultimele meciuri, dar trebuie să scoatem din discuție meciul cu Slavia, deoarece a fost un simplu amical. Datele sunt însă aceleași și trebuie să ne facă să reflectăm asupra lor.
Dacă vrem să facem un campionat foarte bun, trebuie să ne organizăm mai bine și să eliminăm din greșeli. Eu am fost supărat inclusiv pentru meciul cu Juventus, deoarece am primit un gol ușor.
Trebuie să lucrăm și să îmbunătățim cifrele, să scădem numărul golurilor primite și să-l mărim pe cel al golurilor reușite”, a declarat Devis Mangia, antrenorul principal al CSU Craiova.