Federația Română de Fotbal mulțumește, printr-un comunicat de presă, cluburilor și școlilor de fotbal pentru contribuția adusă la formarea jucătorilor care îmbracă tricoul României, devenind, astfel, modele pentru cele mai tinere generații.
ACTUALIZARE 28 februarie. Marcel Pigulea, patronul Școlii de Fotbal Pro Luceafărul, cel care l-a descoperit pe Răzvan Marin, a comentat inițiativa FRF. ”Am primit două machete cu Răzvan Marin și o scrisoare de mulțumire din partea președintelului Răzvan Burleanu. Am rămas ”exagerat”. Ar fi fost bune niște mingi și echipament. Cei de la Federație mi-au spus să țin machetele în vestiar. Trebuie să am grijă să nu le deseneze copiii mustăți”, a declarat cu umor Marcel Pigulea, pentru Libertatea.
Echipa naționala Under 21 a României este calificată la turneul final al Campionatului European care se va disputa în această vară, în perioada 16-30 iunie, în Italia și San Marino. Este o calificare obținută după mai bine de 20 de ani, un succes al acestei generații, dar și o reușită a strategiei de promovare a fotbaliștilor tineri.
Prin campania “Modele și recunoștință”, Federația Română de Fotbal felicită școlile de fotbal și cluburile care pun preț pe creșterea tinerilor, o strategie sănătoasă care ajută la dezvoltarea fotbalului românesc!
Cu această ocazie, fiecare club care a influențat ascensiunea tricolorilor U21 care au contribuit în campania de calificare la Euro 2019 a primit machete cu jucătorul sau jucătorii în care au investit. Astfel, copiii și juniorii le vor putea admira și vor privi cu ambiție spre viitorul carierei lor.
Recomandări
Castelul Peleș a ajuns o ruină în proptele. Casa Regală și Ministerul Culturii negociază molcom cine să rezolve problema care accelerează degradarea
Au fost livrate 40 de machete cu 21 de jucători către 18 cluburi și școli de fotbal. Campania va continua cu ceilalți 13 tricolori U21 care au pus umărul la calificarea la Campionatul European Under 21 din această vară.