Toate golurile au fost înscrise de italianul Mattia Montini, în minutele 30, 48 şi 53. Primul gol a fost cel mai spectaculos, după o execuţie cu călcâiul.
Dinamo a făcut cel mai bun meci al său din acest sezon, iar Craiova, unul dintre cele mai slabe, fiind de nerecunoscut.
Dinamo nu mai reuşise mai mult de un gol în campionat după numirea lui Mircea Rednic în toamnă. Bucureştenii aveau o singură victorie în precedentele 11 meciuri.
„Am făcut un meci foarte bun. Jucătorii s-au adaptat mai bine decât adversarii lor la teren (n.r. meciul a început cu o oră de întârziere, din cauza faptului că suprafața de joc, care fusese protejată cu o prelată, nu era complet deszăpezită). Au fost condiții grele. Vreau să-i felicit pe cei care s-au ocupat de gazon și ne-au creat condiții pentru a juca.
Trebuie să câștigăm în continuare dacă vrem în play-off. Aven șanse. Îmi doresc să fim la 4 puncte de locul 6′, a zis antrenorul Mircea Rednic, la Telekom Sport.
„Montini e un adevărat atacant, joacă și cu stângul, și cu dreptul. Îmi aduce aminte de Gnohere. Dar Mattia e mai mobil decât Gnohere. Bizonul are mai multă experiență, protejează mai bine mingea. Sunt doi atacanți foarte buni.
Nu am nimic cu jucătorii care vor să se integreze și să ajute Dinamo pe viitor. Trebuie să fac schimbări, că, dacă nu, mă schimbă pe mine!”.
„Pentru mine e prima dată când reușesc un hattrick la profesioniști. Mereu joc bine contra lui Mangia. Ne trebuia această victorie. L-am văzut pe Mangia înaintea meciului, mi-a urat noroc. Au fost 5 luni în care n-am jucat, apoi am venit la Dinamo. Condiția mea fizică nu e cea mai bună. Cred că împotriva Astrei voi fi mai ok. E prima dată când joc pe zăpadă, mă bucur că am făcut-o foarte bine” – Mattia Montini
„E o seară foarte grea. Nu am jucat, nu am luptat. Îmi cer scuze suporterilor noștri. Nu e normal cum a jucat echipa mea azi. Trebuie să vorbesc cu jucătorii mei. E cel mai slab meci de când sunt în România” – Devis Mangia, antrenorul Craiovei.
În tur, Universitatea Craiova s-a impus cu 3-0.
Craiova rămâne cu 35 de puncte şi este pe poziţia a treia a clasamentului.
Dinamo a acumulat 22 de puncte şi se află pe locul 11. Echipa bucureşteană este la 6 puncte de ultimul loc de play-off.