”S-ar fi văzut meciul mai bine de pe bancă, dar dacă arbitrul Radu Petrescu așa a decis, să mă elimine…! N-au fost injurii la pauză, l-am întrebat doar de ce n-a dat penalty la hențul lui Lucian Goian, imediat după 11 m acordat pentru ei. La noi, la Feussi, a dat imediat galben și penalty. Au fost la limită”, a spus Rednic.
”Am început prost, pase greșite la mijloc, i-am adus peste noi. N-am înțeles de ce am fost așa de ușor provocați.
”Nu mi-am dat seama ce-a făcut Cosmin Matei, dacă a scuipat. Galbenele la Feussi și la Filip, care au dus la eliminări, au fost ușor date. Dar nu nu din cauza arbitrului am pierdut!
”În 10 n-am fi pierdut. Dar capul sus, vin atâtea meciuri. Eu sunt principalul responsabil. Trebuie să muncim. Păcat că pierdem trei jucători pentru meciul de la Botoșani.
S-a muncit mult, am încredere în băieți, felicit și suporterii, că ne-au fost alături până la final. Poate pauza n-a fost de bun augur, mulți au fost plecați”.
În schimb, fundașul Andrei Marc a fost radica: ”Radu Petrescu? Arbitraj cu tentă”.