Deși astăzi trebuia să fie și prezentarea oficială a noului antrenor Eugen Neagoe într-o conferință la Săftica, aceasta s-a amânat din cauza ultrașilor care au luat cu asalt baza sportivă și au cerut ca ”Puriul” să revină la club.

”Sunt dispus să mă întorc la Dinamo, doar dacă pleacă directorul Bogdan Bălănescu”, a spus Mircea Rednic pentru dinamo1948.club, un site al suporterilor.

După evenimentele de astăzi de la Săftica, nici Neagoe, care semnase un contract pe trei ani, pare să nu-și mai dorească să continue cu Dinamo.

Vizitat acasă de suporteri

Tehnicianul Mircea Rednic a fost vizitat miercuri seara acasă de o parte a suporterilor dinamovişti care i-au cerut să revină ca antrenor principal.

Rednic ar fi dispus să se întoarcă, dar în condiţiile în care în conducerea clubului ar fi numiţi oameni aduşi de el.

„Eu nu judec suporterii, îi susţin din toate punctele de vedere, pentru că mă pun şi în pielea lor. Au fost la mine acum acasă şi am avut o discuţie cu ei despre ceea ce s-a întâmplat. Şi le-am explicat care este situaţia.

Eu chiar nu înţeleg. Adică noi stabilim ceva despre sezonul următor şi după aia tu îmi spui de locul 9? Eu nu am ştiut de lucrul ăsta. Păi trebuia să îmi spui că domnul Ionuţ (n.r. – acţionarul Ionuţ Negoiţă), aşa cum îi spune Bogdan Bălănescu, vrea locul 7 sau nu ştiu ce loc.

Klaus Iohannis, ultimul mesaj de 1 Decembrie ca președinte: „Știu că am făcut greșeli, vă cer iertare”. Bilanțul celor 10 ani de mandat | VIDEO
Recomandări
Klaus Iohannis, ultimul mesaj de 1 Decembrie ca președinte: „Știu că am făcut greșeli, vă cer iertare”. Bilanțul celor 10 ani de mandat | VIDEO

Mie nu mi-au spus nimic de asta. Atunci de ce îmi spui că Şerban trebuie să facă alea cinci meciuri, eu nu mai schimb echipa în condiţiile astea. I-am dat drumul lui Nasser (Aliji) să plece la echipa naţională, lui Nistor la fel. Dacă ştiam aşa, ţineam pe toată lumea.

În plus eu am avut sula în coastă pentru transferuri că aveam un buget să nu depăşim 100.000 (euro) pe lună, că nici pe ăia nu i-am avut şi a trebuit să împrumut eu clubul, şi acum, când am buget şi aş putea să aduc jucători buni, pentru că una e să ai jucători la 8.000 – 9.000 sau 10.000 cum era pe vremea lui Bratu, şi una e să ai la 1.500 cum am adus eu, sunt îndepărtat.

Pentru că nu a depăşit niciunul 6.000 de euro. Şi atunci e corect faţă de mine? Când pot să aduc jucători de calitate tu mă dai la o parte şi vin alţii? Vine gaşca şi iau ei transferurile”, a declarat Rednic pentru AGERPRES.

”Mă întorc, dar nu mai lucrez cu oamenii care m-au trădat”

Tehnicianul a mai spus că suporterii l-au întrebat dacă e dispus să revină la echipă şi că le-a răspuns afirmativ având în vedere ataşamentul de care au dat dovadă:

„Suporteri m-au întrebat dacă reuşesc să mă duc înapoi şi dacă vin. Ei credeau că mă duc şi semnez. Le-am spus că normal, la ce au făcut ei, că aproape au dat foc la hotel, eu ce să fac să le întorc spatele? Ce au făcut ei pentru Dinamo şi pentru mine? Eu mă întorc, dar în condiţiile mele. Nu mai lucrez cu un om sau cu oameni care m-au trădat. Pentru că eu asta o consider trădare şi nu mai pot să mai lucrez cu el sau cu ei pentru că mai sunt şi alţi doi care mai sunt pe acolo.

Călin Georgescu a acordat un interviu celui mai vechi ziar britanic în casa de pe câmp a unui prieten din Izvorani și a spus din nou că Putin este un „patriot” | VIDEO
Recomandări
Călin Georgescu a acordat un interviu celui mai vechi ziar britanic în casa de pe câmp a unui prieten din Izvorani și a spus din nou că Putin este un „patriot” | VIDEO

Am fost trei într-o barcă şi a rămas doar el. El nu are nicio vină, nu? Până să vin eu cine a făcut transferurile, că Bratu spune că el nu avea nici o responsabilitate. Că el mergea pe tineri şi apoi s-a schimbat strategia. Şi eu atunci de ce am venit, am venit paravan, ca să îi salvez pe ei, nu? De asta mi-e ciudă, că s-au folosit de mine.

Adică eu am venit tampon la suporteri şi lumea să uite perioada aia în care erau jucători cu 165.000 fără clauză de performanţă. Păi stai, tată, şi când au plecat nu au plecat cu mâna goală. După aceea au spus, ‘hai nea Mircea, caută cu 1.500 – 2.000′ şi uitaţi-vă la rezultate, din ianuarie – 12 victorii, 4 egaluri şi 4 înfrângeri, cea mai bună apărare.

Până să vin eu se încasau de la două în sus pe meci. Apărarea deja nu o mai schimbam şi începeam de la mijloc în sus şi aduceam calitate. Şi acum când eu pot să aduc jucători, mă dai pe mine la o parte?”.

”Nu depinde de mine dacă mă întorc”

Antrenorul a precizat că nu depinde de el întoarcerea la Dinamo şi că nu a vorbit cu nimeni din conducerea clubului până acum despre această posibilitate.

„Acum nu depinde de mine dacă mă întorc sau nu. Nu s-a vorbit nimic. M-a sunat astăzi Bogdan Bălănescu, înainte de conferinţa lor de presă şi eram la o clinică făceam nişte analize.

Renumărarea voturilor: peste 50% din buletine au fost verificate. Care este situația în lupta pentru locul 2 la prezidențiale SURSE
Recomandări
Renumărarea voturilor: peste 50% din buletine au fost verificate. Care este situația în lupta pentru locul 2 la prezidențiale SURSE

Eu le-am spus suporterilor că dacă mi se cere să revin, o să revin. Dar în condiţiile mele. Eu nu am nimic cu Bălănescu, el este angajat, are atribuţiunile lui. Nu îl dau eu afară pentru că nu e angajat de mine dar cei din jurul meu vor fi alţii. Vor fi poate alt manager şi alt preşedinte şi vicepreşedinte, ceva de genul ăsta. Vreau oameni care să fie cu mine sută la sută, nu de genul ‘sunt dar nu sunt'”, a mai spus Mircea Rednc.

”Dacă m-aş întoarce ar veni şi sponsorii”

Rednic a precizat că în cazul în care ar reveni ca antrenor la Dinamo alături de el ar veni şi sponsori care şi-au arătat această disponibilitate: „Dacă m-aş întoarce ar veni şi sponsorii despre care vorbeam, pentru că ei veneau pentru mine, pentru Dinamo, un proiect în care eu eram antrenor. Aveau o garanţie, dar culmea, că nu mai ai mei nu au garanţie”.

Suporterii dinamovişti au protestat în noaptea de marţi spre miercuri la sediul clubului care se află în incinta Hotelului Rin, aprinzând torţe şi scandând împotriva deciziei acţionarului Ionuţ Negoiţă de a-l îndepărta pe Mircea Rednic.

Miercuri, la prânz, conferinţa de presă în care urma să fie prezentat noul antrenor, Eugen Neagoe, a fost anulată, tot după o intervenţie a suporterilor dinamovişti care au cerut să discute cu preşedintele Bogdan Bălănescu şi directorul sportiv Ionel Dănciulescu. La finalul întâlnirii, Bălănescu a afirmat că Neagoe este antrenorul echipei, menţionând însă că o decizie va fi luată în zilele următoare.

„Suporterii au cerut ca Eugen Neagoe să nu fie instalat la Dinamo şi să vină nea Mircea Rednic înapoi. Antrenorul lui Dinamo în momentul de faţă este Eugen Neagoe. Vom vedea ce se va întâmpla în zilele viitoare, dar va fi o decizie foarte grea”, a afirmat Bălănescu.

Tehnicianul Eugen Neagoe a fost numit, luni, în funcţia de antrenor principal al echipei Dinamo, în locul lui Mircea Rednic, căruia i s-a comunicat prin intermediul preşedintelui clubului de către acţionarul Ionuţ Negoiţă că înţelegerea a fost ruptă. 

Citește și: O româncă „vândută” de regimul Ceaușescu cu 10.000 de dolari în Venezuela preferă să rămână în cea mai periculoasă țară din lume decât să revină în România! Povestea fabuloasă a profesoarei de violoncel din Caracas, născută în București

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
Știrileprotv.ro
Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
De duminică, 1 decembrie 2024, de la ora 8, trei zodii trec sub protecție dumnezeiască. Vor fi ferite de rele până la sfârșitul anului
FANATIK.RO
De duminică, 1 decembrie 2024, de la ora 8, trei zodii trec sub protecție dumnezeiască. Vor fi ferite de rele până la sfârșitul anului
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, presupune 12 meserii”
GSP.RO
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, presupune 12 meserii”
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Unica.ro
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Afacerea deschisă de Răzvan într-un sat uitat de lume din Mureş. Cum au ajuns produsele din Idicel şi pe masa regelui Charles: "Sunt comenzi multe în străinătate"
Observatornews.ro
Afacerea deschisă de Răzvan într-un sat uitat de lume din Mureş. Cum au ajuns produsele din Idicel şi pe masa regelui Charles: "Sunt comenzi multe în străinătate"
Horoscop 1 decembrie 2024. Peștii ar fi bine să își protejeze cât pot ei de bine imaginea de care se bucură la nivelul unui grup anume
HOROSCOP
Horoscop 1 decembrie 2024. Peștii ar fi bine să își protejeze cât pot ei de bine imaginea de care se bucură la nivelul unui grup anume

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI