După ce a învins pe Rapid în “sferturile” Cupei României, antrenorul Mircea Rednic a oeinut să le mulţumească celor care au acuzat Dinamo că va face blat în meciul de la Piteşti, pentru că i-au motivat elevii.
“Nu există blat între Dinamo şi Rapid, pentru că există o rivalitate între cele două echipe, care nu poate fi stinsă cu bani sau altceva. Toate zvonurile răuvoitoare nu au făcut decât să-i ambiţioneze şi mai mult pe băieţii mei. Am arătat că suntem mai buni ca Rapid. Suntem invidiaţi şi vrem să învingem numai cu 4-0 sau 5-0, ca să nu fie considerat blat”, a spus tehnicianul. “Puriul” a atras însă atenţia că greul de-abia acum începe. “Trebuie să rămânem modeşti, pentru că de-acum fiecare meci va fi o finală”, a spus Rednic. De partea cealaltă, Marian Rada spune că după cele şapte goluri primite de la Dinamo, în doar două partide, echipa sa ar putea rata participarea în cupele europene în sezonul următor.
Rada: „O pată neagră pe blazonul clubului”
“Este un blocaj psihic.Dacă nu eşti limpede la cap, nu reuşeşti nimic. Cele două înfrângeri cu Dinamo reprezintă o pată mare, neagră pe blazonul clubului. Nu putem să luăm şapte goluri în două săptămâni. Suntem într-o perioadă proastă, dar sper să prindem un loc de cupă europeană”, a spus antrenorul Rapidului.
S-au stabilit semifinalele
Ieri a avut loc tragerea la sorţi pentru faza semifinală a Cupei României. CFR Cluj va înfrunta FC Vaslui, iar Dinamo va da piept, pentru accederea în finala competiţiei, cu FC Timişoara. Cele două partide vor avea loc pe data de 28, 29 sau 30 aprilie (în funcţie de televiziunea care va transmite meciurile), iar finala este programată pe 13 iunie.