Laurenţiu Reghecampf a uitat rapid momentele tensionate de la finalul partidei cu Petrolul. Şi că fotbaliştii celor două echipe au fost la un pas să se bată-n ca filme, dar şi că i-a dat un cap în gură lui Cristi Vlad, team-managerul ploieştenilor, după finalul partidei, în zona vestiarelor. “M-am aplecat să-i zic ceva la ureche”, a precizat Reghe. Antrenorul Stelei a invitat întreaga echipă în vila sa din Snagov şi a petrecut până în zori de zi, chiar dacă formaţia din Ghencea mai are două meciuri de jucat, cu Oţelul, pe teren propriu, şi cu Astra Giurgiu, în Cupa României. În pozele postate de Anamaria Prodan, soţia antrenorului “roş-albaştrilor”, se vede că maestru de ceremonii a fost gazda Reghe, care a luat microfonul finului Piţi Talent şi a cântat în duet cu fundaşul stânga Iasmin Latovlevici, fiind aplaudat la final de fotbaliştii campioanei. Toţi participanţii la petrecere au venit îmbrăcaţi în tricouri care marcau titlul cu numărul 25.

 
 

Urmărește-ne pe Google News