Stelistul, oferte din Qatar şi din Kuweit
În acest moment, actualul selecţioner şi Reghe sunt la cuţite. După 0-4 în Olanda, Piţi a pus eşecul şi pe seama steliştilor, cei mai numeroşi din lot: “Au fost foarte obosiţi după cele patru meciuri de Europa League, aşteptam altceva de la ei, şi din cauza lor am pierdut atât de clar”. Piţurcă s-a exprimat în anturajul său că jucătorii convocaţi din Ghencea fie n-au vrut să joace, fie că, o dată pe săptămână şi înaintea meciurilor importante, fotbaliştii au parte de o vitaminizare suplimentară misterioasă la Steaua. Ba chiar i-a chestionat pe Bourceanu & Co. ce iau la club! Reghe a răspuns dur: “Spune numai prostii, nu mă aşteptam la o asemenea reacţie de la el, dar cred că ăsta e nivelul, ne merităm soarta”. Reghe, plătit cu 300.000 de euro la Steaua, ar avea oferte de la naţionala Qatarului şi din Kuweit, de 1.000.000 $. La naţională ar încasa cel mult 450.000 de euro.
Confirmă scandalul Mutu-Piţi
Sandule, demiterea lui Piţurcă face 1.600.000 €, nu-i aşa?
Contractul lui Piţurcă la naţională e scadent în noiembrie 2015. Până atunci mai sunt 32 de luni, iar dacă FRF va dori să rupă această înţelegere atunci va fi obligată să-i achite în întregime salariul lui Piţurcă! Ar însemna un efort de 1.100.000 de euro, câştigul lunar al lui Piţi fiind de circa 33.000 de euro, plus 500.000 de euro clauza de despăgubire. În total, aproximativ 1.600.000 de euro.
În plus, e cert că Piţi nu va demisiona: are încă şanse la barajul pentru CM 2014, la Euro 2016 (calificarea i-ar aduce 350.000 de euro) va ajunge aproape sigur şi, în plus, cu încă două meciuri pe banca tricoloră (amicalul cu Trinidad-Tobago, din 6 iunie, şi partida cu Ungaria, 10 septembrie) va ajunge la 84 de meciuri ca antrenor al naţionalei, cu unul peste recordmenul absolut din acest moment, Anghel Iordănescu. Mircea Sandu i-a pus pe avocaţii din FRF să studieze actele şi să găsească o portiţă. Ar oferi 800.000 de euro cel mult, în condiţiile în care deja în balanţa financiară era pe minus cu 3.000.000 de euro. Ar mai avea un fond de rezervă în urma procesului câştigat cu Loteria. Va apela “Naşu” la acesta?
Piţi a decis: nu-l mai cheamă niciodată la naţională pe Mutu