„Suntem echipa cea mai bună, avem cel mai bun lot, avem cei mai buni jucători, avem cei mai mulţi jucători in lotul echipei naţionale, deci va trebui în următoarea perioadă să câştigăm. Nu va fi uşor, vom începe cu un meci foarte greu la Jeddah cu Al Ittihad, dar sunt sigur că avem valoare şi că vom reuşi să trecem peste meciurile următoare”, a spus Reghe la Digi Sport.
„Nu va fi un meci uşor, mai ales că, asa cum ştiţi şi voi, la Al Ittihad antrenor este Victor Piţurcă. A reuşit să schimbe foarte multe lucruri, a introdus disciplina, a avut parte şi de un cantonament în Dubai, deci cu siguranţă va fi un meci foarte greu. Nu am discutat până acum cu el şi nu cred că aveam ce să discutăm despre ceea ce facem fiecare la echipele pe care le antrenăm. Victor Piţurcă este un antrenor cu experienţă, ştie foarte bine ce are de făcut, nu cred că avea nevoie de sfaturile mele”, a adăugat Reghecampf.
„În primul rând ei joacă acasa, vor avea un stadion arhiplin, şi ei au foarte mulţi fani. Va fi o atmosferă frumoasă, dar jucătorii noştri sunt obişnuiţi. Sunt sigur că va fi un meci special, în primul rând că suntem doi români pe bancă, dar în acelaşi timp există şi o rivalitate foarte mare între cele două echipe”, a mai precizat antrenorul care a luat ultimele două titluri cu Steaua.
„Eu dau mâna tot timpul cu antrenorii înainte de meci, nu cred că pentru faptul că ne-am contrat în anii precedenţi nu trebuie să ne mai respectăm în momentul când jucăm unul contra celuilalt. Din punctul meu de vedere va fi un meci de fotbal, trebuie să ne respectăm. Dacă ne vom întâlni, ne vom saluta”, a încheiat Reghe.