”Ne putem salva de la retrogradare”
”Reghe” consideră că echipa se poate salva de la retrogradare, asta chiar dacă în următoarele trei meciuri vor întâlni pe Oţelul Galaţi, Vaslui şi Rapid, formaţii care sunt angrenate în lupta la titlu. ”Noi credem în şansele de salvare, dar vom putea spune mai multe după primele trei etape. Avem un debut foarte greu, vom întâlni Oţelul, Vaslui şi Rapid, echipe care vor să câştige campionatul. Noi am început de patru zile antrenamentele şi într-adevăr echipa are potenşial. Dar fotbalul se joacă pe goluri şi puncte. Să sperăm că voi găsi cauza pentru care aceste lucruri au lipsit”, a spus Reghecampf, coform mediafax.

”Este nevoie de-o schimbare, de-un şoc”

În cadrul aceleiaşi conferinţe, Ana Maria Prodan, instalată de curând în funcţia de manager general al ilfovenilor, a explicat că este nevoie de o schimbare care să ducă clubul pe făgaşul cel bun. ”Sunt mândră că am ajuns aici, mulţumesc celor care au încredere în mine că pot conduce un club precum Concordia Chiajna! Sper să nu dezamăgesc pe nimeni. Sunt sigură că acest club va ramâne în Liga I, deşi nimeni nu cred că ne da vreo şansă. Decizia în privinţa plecărilor şi venirilor de jucători aparţine antrenorului şi staffului tehnic. Noi ne-am despărţit deja de câţiva jucători în relaţii extraordinare şi cred că suntem singurul club din România care nu a avut procese la comisiile federaţiei sau Ligii. Dacă s-a ajuns la zona retrogradării înseamnă că se doreşte o schimbare la club. Încercăm să producem un şoc,”, a spus Ana Maria Prodan.

Parteneriat cu Alexandrion
Concordia Chiajna a semnat zilele trecute un parteneriat cu Alexandrion Group Romania, înţelegere ce vizează sponsorizarea echipei. ”E cel mai important pas făcut de serviciul de marketing al Concordiei Chiajna. Parteneriatul nu înseamnă doar o sumă de bani care intră în vistieria clubului, ci şi o lovitură de imagine. Nu e puţin lucru că acest concern să fie alături de proiectul Concordia Chiajna. Cunosc foarte bine această companie. Sperăm, împreună, să realizăm un parteneriat pe termen lung care să aducă beneficii de ambele părţi”, a spus directorului de marketing al C.S. Concordia, Radu Birlică.

Urmărește-ne pe Google News