În afara celor două titluri, tehnicianul Stelei a mai câştigat un trofeu, Supercupa României, după victoria cu Petrolul de anul trecut (3-0). În careira sa, Reghe a obţinut opt trofee, din postura de antrenor sau jucător: două campionate ca jucător şi două ca antrenor, o Supercupă ca jucător şi una ca antrenor şi două Cupe ca jucător. Interesant este faptul că cele opt trofee au fost realizate în tricoul aceleiaşi echipe, Steaua.
Rednic a fost primul
Primul antrenor care a realizat o performanţă asemănătoare a fost Mircea Rednic. ”Puriul” a câştigat un campionat ca jucător şi unul ca antrenor, o cupă ca jucător şi una ca antrenor, o Supercupă ca jucător şi două ca antrenor. Primul tehnician care a câştigat campionatul, cupa şi Supercupa cu aceeaşi echipă a fost Ţiţi Dumitriu cu Steaua, la mijlocul anilor `90. Acesta are şapte trofee, la egalitate cu Ioan Andone, patru cu Dinamo şi trei cu CFR, trei campionate, trei cupe şi o Supercupă. Ei sunt antrenorii din activitate cu cele mai multe trofee.
Alături de Lucescu
În cazul în care va câştiga Cupa, Reghe va deveni al cincilea antrenor din fotbalul românesc care va avea în palmares cele trei trofee interne. Mircea Lucescu a obţibut 6 trofee, trei cu Dinamo şi trei cu Rapid: două campionate, trei cupe şi o Supercupă.
Reghe – Isăilă s-au întâlnit de 4 ori
Prima partidă în care Reghecampf şi Isăilă s-au întâlnit din postura de antrenori a fost acum 4 ani. Pe 20 septembrie 2010, Gloria Bistriţa, la care Reghe era manager general remiza pe teren propriu, 0-0 cu FC Braşov, condus de Isăilă. Singurii jucători de la acel meci care se vor afla pe teren vor fi jucătorii Stelei Szukala şi Chipciu. În acel moment, Szukala evolua la Gloria, în timp ce Chipciu juca la FC Braşov.
Cei doi s-au întâlnit de patru ori până acum. Reghe are două victorii, ambele în Ghencea şi cu acelaşi scor, 3-1, în timp ce două partide s-au terminat la egalitate.
În Cupa României, Isăilă are 13 partide ca antrenor principal, 9 victorii, 2 egaluri şi o înfrângere.