Laurenţiu Reghecampf s-a înţeles cu gruparea Al Wahda din Emiratele Arabe Unite, urmând a fi prezentat oficial pe 10 iulie.
„Beau cafeaua şi stau la soare, sunt acasă, la Las Vegas. Toate lucrurile sunt în regulă. Întâi am clarificat lucrurile cu Becali, apoi am rezolvat problemele cu Al Wahda. Am semnat cu ei, dar nu am apucat să fac conferinţa de presă pentru că începea Ramadanul. Conferinţa de prezentare e pe 10 iulie, şi eu, şi colaboratorii mei am semnat”, a declarat Laurențiu Reghecampf la Digi Sport.
Tehnicianul a adăugat: „Avem o echipă bună, a câştigat Cupa Preşedintelui. Obiectivele sunt măreţe, vor fi foarte multe meciuri”.
În Emirate, Laurenţiu Reghecampf în va avea colaboratori pe Anton Petrea, Cristi Țermure și Florin Tene.
Cu toate că a pierdut campionatul în România, Laurenţiu Reghecampf speră ca titlul să fie acordat FCSB de către Tribunalul de Arbitraj Sportiv.
„Din punctul meu de vedere, dacă citim regulamentul, trebuie să se ia în considerare toate cele patru meciuri. Dar nu vreau să intru într-o polemică, pentru că îl respect foarte mult pe Gică Hagi. Din punctul meu de vedere, Steaua e campioană, pentru că am ieşit mai bine din cele patru meciuri directe”, a precizat Laurenţiu Reghecampf, la Digi Sport.
Recomandări
CNAIR a îngropat raportul privind morții de la Autostrada Moldovei. Direcția care deține documentul este condusă de un falsificator de monede, doctorand la Academia SRI
Reghecampf a fugit în Las Vegas. În România a ratat toate obiectivele
În ultimul mandat la FCSB, Laurenţiu Reghecampf a ratat toate obiectivele, campionat, Cupa României şi Cupa Ligii.
CITEŞTE ŞI: Victor Pițurcă îl desființează pe Laurențiu Reghecampf: ”D-asta au pierdut campionatul…”
Care este singurul președinte din istoria SUA care a ajuns în funcția supremă fără să fi fost ales nici ca președinte, nici ca vicepreședinte?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
În ce consta votul cenzitar în Europa secolelor XVIII-XIX?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
În ce țară femeile au protestat împotriva dictaturii prin lovirea ritmică a unor oale și tigăi?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care regim dictatorial din Europa a fost răsturnat printr-o revoluție declanșată de difuzarea unui cântec de la Eurovision?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
În ce țara europeană cetățenii aleg nu unul, ci trei președinți în ziua votului?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
AVEM IMAGINILE! Nu au recunoscut că se iubesc, dar pozele spun tot! Cum au fost prinși ziua în amiaza mare / FOTO
Viva.ro
Cum arată soția lui Ion Cristoiu și ce meserie a avut. Apare foarte rar la brațul partenerului ei de viață și este extrem de discretă
Libertateapentrufemei.ro
Monica Gabor, apariție sofisticată alături de Irina! Unde au fost așa elegante și prețioase. Nici nu zici că a născut recent: pantofi stilleto, geantă Hermes, palton cu croi regal, siluetă de model. Irina a dat lovitura și și-a decis viitorul
Adevarul.ro
Patru mașini populare pe care un mecanic auto nu le-ar cumpăra niciodată. Care sunt motivele
Elle.ro
Theo Rose, decizie surprinzătoare privind educația fiului ei: „L-aș da la școală publică pe Sasha, dar la țară”
Unica.ro
Unul dintre cei mai cunoscuți artiști din România a recunoscut că și-a înșelat nevasta! "Soţia mea a aflat, m-a certat, mi-a dat câteva palme"
Observatornews.ro
Momentul în care un șofer de 75 de ani trage brusc de volan şi lovește în plin o dubă, în Constanţa. Ar fi fost vorba de o reglare de conturi
HOROSCOP
Horoscop 14 aprilie 2025. Scorpionii pot vedea cu ochii lor rezultatele eforturilor depuse fără să se gândească prea mult la ceea ce vor obține