Laurenţiu Reghecampf s-a înţeles cu gruparea Al Wahda din Emiratele Arabe Unite, urmând a fi prezentat oficial pe 10 iulie. 

„Beau cafeaua şi stau la soare, sunt acasă, la Las Vegas. Toate lucrurile sunt în regulă. Întâi am clarificat lucrurile cu Becali, apoi am rezolvat problemele cu Al Wahda. Am semnat cu ei, dar nu am apucat să fac conferinţa de presă pentru că începea Ramadanul. Conferinţa de prezentare e pe 10 iulie, şi eu, şi colaboratorii mei am semnat”, a declarat Laurențiu Reghecampf la Digi Sport.

Tehnicianul a adăugat: „Avem o echipă bună, a câştigat Cupa Preşedintelui. Obiectivele sunt măreţe, vor fi foarte multe meciuri”.

În Emirate, Laurenţiu Reghecampf în va avea colaboratori pe Anton Petrea, Cristi Țermure și Florin Tene.

Cu toate că a pierdut campionatul în România, Laurenţiu Reghecampf speră ca titlul să fie acordat FCSB de către Tribunalul de Arbitraj Sportiv.

„Din punctul meu de vedere, dacă citim regulamentul, trebuie să se ia în considerare toate cele patru meciuri. Dar nu vreau să intru într-o polemică, pentru că îl respect foarte mult pe Gică Hagi. Din punctul meu de vedere, Steaua e campioană, pentru că am ieşit mai bine din cele patru meciuri directe”, a precizat Laurenţiu Reghecampf, la Digi Sport.

Reghecampf a fugit în Las Vegas. În România a ratat toate obiectivele

În ultimul mandat la FCSB, Laurenţiu Reghecampf a ratat toate obiectivele, campionat, Cupa României şi Cupa Ligii.

 

CITEŞTE ŞI: Victor Pițurcă îl desființează pe Laurențiu Reghecampf: ”D-asta au pierdut campionatul…”

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News