UPDATE 4 / Laurențiu Reghecampf se aștepta de mai multă vreme să fie demis. Ca dovadă că și-a trimis în România încă de săptămâna trecută, cu vaporul, atât mobila, cât și autoturismul marca Bentely, pe care l-a primit anul trecut de la conducătorii echipei Al-Hilal, anunță Al-Jazirah.com!
UPDATE 3 / Presa arabă a confirmat informația că Laurențiu Reghecampf a fost demis din funcția de antrenor principal al echipei Al-Hilal. Potrivit jurnaliștilor saudiți, membrii Consiliului de Administrație al grupării din Riad s-au întrunit în noaptea de vineri spre sâmbătă și au decis să-l concedieze pe antrenorul român. Șefii de la Al-Hilal urmează să facă anunțul oficial în scurt timp.
UPDATE 2 / Arabii avansează deja trei nume de antrenori care l-ar putea înlocui pe Reghecampf. Unul dintre acestea este Cosmin Olăroiu. Ceilalţi sunt Sami Al Jaber şi Eric Gerets.
UPDATE / Laurenţiu Reghecampf a fost demis!
Rezilierea contractului va fi oficializată astăzi de Consiliul de Administraţie al clubului Al Hilal, care îi va achita tehnicianului român clauza de un milion de euro pentru a pleca de la echipă cu un an si jumătate înainte de încheierea angajamentului.
Reghe a preluat Al Hilal în urmă cu 9 luni, pe un salariu anual de 3,5 milioane de euro.
UPDATE / Reghecampf şi-a pierdut susţinerea. Preşedintele clubului, Prinţul Abdulrahman bin Musa’ad, şi-a anunţat demisia pe twitter.
UPDATE / Fanii echipei Al Hilal sunt furioşi şi cer demisia lui Reghecampf pe reţele de socializare.
UPDATE / Presa arabă susţine că Reghecampf a intrat în conflict cu anumiţi jucători. Vedeta Al Shamrani a fost surprinsă de fotoreporteri când a ţipat la tehnicianul român în timpul finalei, iar conflictul a fost aplanat de managerul echipei. Reghe l-a ignorat pe jucătorul declarat „Cel mai bun fotbalist al Asiei în 2014”.
UPDATE / Eric de Oliveira a transmis felicitări fostei sale echipe pentru câştigarea Cupei Prinţului. Eric s-a despărţit de Al Ahli în această iarnă şi a revenit la Pandurii.
VIDEO / IMAGINI CU LAURENŢIU REGHECAMPF LA FESTIVITATEA DE PREMIERE A ÎNVINŞILOR
تتويج الهلال بالمركز الثاني والميداليات الفضية… by ZaeemStudio
VIDEO / DECERNAREA TROFEULUI ECHIPEI AL AHLI
UPDATE 21.20 / În ciuda presiunii din final, Al Hilal nu a reușit să egaleze, deși a fost în superioritate numerică mai mult de 30 de minute. La scorul de 0-1, Al Hilal a ratat un penalty. Echipa lui Reghe a ratat câteva ocazii în final. Laurențiu Reghecampf rămâne fără trofeu în Arabia Saudită, după ce a pierdut și finala Ligii Campionilor Asiei în detrimentul australienilor de la Wanderers Sydney, iar în campionat este pe locul 3.
––––––––-
min. 90+5: Fluier final
min. 76: GOL AL HILAL! Samaras, intrat pe teren de câteva minute, reduce din handicap.
min. 69: GOL AL AHLI! Motaz Hawsawi dublează avantajul echipei sale cu un șut puternic.
min. 66: Nasser Al Shamrani a ratat penalty-ul.
min. 61: Thiago Neves a obținut penalty pentru Al Hilal, după ce a fost faultat în careu de portarul Yasser Al Mosailem, care a fost eliminat.
min. 59: GOL AL AHLI! Sirianul Omar Al Somah, abia intrat pe teren, a dejucat pasul la ofaaid al apărării celor de la Al Ahli și a deschis scorul.
UPDATE 20.32 / Al Hilal a ratat cele mai mari ocazii ale primei reprize. A început repriza secundă.
Laurențiu Reghecampf are șansa să câștige astăzi primul trofeu în Arabia Saudită. Al Hilal întâlnește în finala Cupei Prințului pe Al Ahli, de la ora 19:30.
Conform presei din Golf, antrenorul român va fi demis în cazul în care va rata cucerirea trofeului. Tehnicianul a solicitat arbitri străini la această partidă, stârnind furia oficialilor Federației Arabiei Saudite.
Președintele Comisiei de Arbitri, Al Muhanna, ar fi sugerat că insistența lui Reghe i se pare jignitoare. Dacă va câștiga Cupa Prințului, românul va primi o primă de 50.000 de euro.