Laurenţiu Reghecampf i-a cucerit definitiv pe arabi. Site-ul ALJ PRO anunţă că fostul antrenor al Stelei a fost desemnat cel mai bun tehnician din campionatul Arabiei Saudite şi este la un pas să intre în istoria clubului Al Hilal, ca primul antrenor care câştigă Liga Campionilor Asiei în noul format.

Reghecampf se află, de luni, în Australia, acolo unde Al Hilal va susţine sâmbătă prima manşă a finalei Ligii Campionilor Asiei, cu Wanderers Sydney. Returul este programat pe 1 noiembrie, la Riad. 

Începând de etapa viitoare, Reghecampf îl va avea ca rival şi pe fostul selecţioner al României, Victor Piţurcă. Piţi a semnat săptămâna trecută un contract pe doi ani cu Al Ittihad, liderul actual al campionatului din Arabia Saudită, cu 21 de puncte după şapte etape.

Al Hilal se află locul 4, cu 16 puncte. 

Ceilalţi antrenori din campionatul Arabiei Saudite sunt: germanul Reinhard Stumpf (Al Shabab), spaniolul Raul Caneda (Al Nasr), elveţianul Christian Gross (Al Ahli), belgienii Stephane Demol (Al Faysaly) şi Marc Brys (Al Raed), muntenegreanul Nebojsa Jovovici (Hajer), francezul Laurent Banide (Al Orubah), portughezul Jose Manuel Gomes, tunisienii Nacif Beyaoui (Al Fateh), Abdelhay Laatiri (Najran) şi Jalal Qaderi (Al Khaleej) şi românul Eusebiu Tudor (Al Shoalah).

 
 

Urmărește-ne pe Google News