”De acum nu se mai greseşte echipa, că nu mai stau eu să dorm, că d-aia sunt proprietar. Distribuţia m-a nemulţumit. Cât de prost şi dobitoc să fii, de 15 ani, şi să nu înveţi nimic? Chiar prost nu sunt”, a declarat Gigi Becali imediat după partida cu turcii, pierdută cu 0-2.
Reghecampf a venit cu replica în cadrul unei conferinţe de presă susţinută înaintea meciului cu ACS Poli Timişoara.
”Poate spune ce dori, e patron”
”Faţă în faţă nu am purtat nici o discuţie cu Gigi Becali, ci doar prin intermediul mass-media. Însă accept tot ce a spus Gigi Becali despre echipă, pentru că acestea sunt critici constructive. Gigi are dreptul să spună tot ce doreşte, pentru că este patron. Dacă mai este ceva, după meciul cu ACS Timişoara ne vom întâlni faţă în faţă şi vom discuta”, a precizat antrenorul Stelei.
”Deocamdată, este o diferență mare între Steaua și celelalte echipe. Suntem pe primul loc, la o diferență de 3-4 puncte față de locul doi, este o diferență foarte mare. Sigur că sunt mulțumit, sunt mulțumit de tot lotul pe care-l am la dispoziție. Avem un parcurs foarte bun, ne-am realizat obiectivul, acela de a juca în grupele Europa League. Suntem pe drumul cel bun, nu avem deocamdată nimic să reproșăm jucătorilor”, a mai declarat Laurențiu Reghecampf, în cadrul unei conferințe de presă.
Întrebat dacă creșterea Stelei față de celelalte echipe dăunează fotbalului românesc, Reghecampf a răspuns: ”Da și nu. Normal, ne dorim meciuri bune în campionat, dar cred eu că, în momentul când vom intra în play-off, atunci vom avea parte de meciuri mult mai puternice. Nu cred că celelalte echipe nu sunt bine organizate sau nu sunt pregătite, poate au anumite probleme financiare, dar să stiți că toate echipele pot avea probleme.
Laurențiu Reghecampf consideră că nu trebuie să ”facă înmormântare după o înfrângere”: ”Este liniște la echipă, normal că este liniște, nu a fost niciun scandal, nu s-a întâmplat nimic, s-a pierdut un meci. Jucăm fotbal, se poate întâmpla orice, viața merge înainte, deci noi nu facem nici nuntă după o victorie și nu facem nici înmormântare după o înfrângere. Suntem cu picioarele pe pământ, trebuie să învățăm, în momentul când avem parte de o înfrângere. Trebuie să facem lucrurile mult mai bine, deci nu avem niciun fel de probleme. Stați liniștiți, că suntem foarte bine!”.
ACS Poli Timişoara – Steaua, meci contând pentru etapa a 8-a din Liga 1, se va dispută duminică, de la ora 20:00.