Tehnicianul echipei campioane a României, Laurențiu Reghecampf, s-a declarat gata să revină cu trupa sa pe cea mai mare arenă a țării

„Noi, cei de la Steaua, ne dorim să jucăm pe Arena Naţională şi suntem dispuşi să ne asumăm acest lucru.  Arena Națională nu reprezintă vreun pericol, cu toţii am fost de atâtea ori acolo. Nu există nici un risc, trebuie să se ajungă la o soluţie. Eventual să se deschidă doar primele două inele. Şi noi, şi Dinamo, şi naţionala ne dorim să evoluăm acolo. Să dea stadionul Federaţiei, să îl administreze ea. Primăria are o grămadă de lucruri pe cap, FRF se ocupă de fotbal, e normal ca specialiştii să gestioneze aceste lucruri”, a spus antrenorul, pentru Digi Sport.

Mesajul antrenorului de la Steaua a venit după ce edilul-șef al Capitalei, Răzvan Sava a declarat, referitor la acest subiect fierbinte: ”Dacă nu avem autorizație de siguranță la incendiu eliberată de ISU, nu ne putem folosi stadionul. Rămâne închis!”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News